Consiliul Județean Constanța are planuri mari pentru Complexul Muzeal de Științe ale Naturii.
Președintele CJC, Horia Țuțuianu, a reușit să atragă surse de finanțare pentru un extinderea Delfinariului. Este vorba despre 5 milioane de euro pentru o investiție care prevede triplarea volumului de apă.
„Ne vom putea mândri cu, cred, cel mai frumos și modern Delfinariu din estul Europei”, spune dr. Adrian Bîlbă directorul CMSN.
Acesta a spus că își dorește ca, în continuare, să găsească soluții de finanțare externă pentru a realiza mari proiecte.
„Ne dorim și ne așteptăm ca în perioada următoare, în februarie, să facem o întâlnirea cu Direcția de Proiecte a Consiliului Județean Constanța, cu domnul președinte, cu care să reușim să promovăm proiecte, idei, care să ajungă la finanțatori guvernamentali sau europeni, și care să constituie puncte de plecare pentru noi investiții și noi modernizări. Un nou Acvariu, care încă nu este finanțat, de exemplu. Un Acvariu este necesar, este un pol necesar pentru turismul la Marea Neagră”, a mai spus directorul CMSN.
Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, a declarat, în august 2019, că vom avea un Delfinariu modern în cel mult doi ani.
„În maximum 2 ani vom avea un Delfinariu modern, la fel ca în marile orașe europene. Am atras 5,6 milioane euro pentru acest proiect, fonduri neramburasabile de la Ministerul Turismului. Vom ridica un bazin nou, cu un volum de circa 3090 metri cubi, care va prezenta particularități specifice mediului natural, precum și o zonă nisipoasă vizibilă prin porțiuni vitrate”, a spus președintele CJC.
De asemenea, acesta a declarat că și-a propus să construim și un acvariu nou, modern, cu zone de vizitare tip tunel, care vor fi extrem de atractive pentru vizitatori. Un acvariu care să arate ca cele moderne, din străinătate.
„Este firesc să investim în obiective strategice pentru județul nostru și cred că odată cu diversificarea speciilor și modernizarea spațiilor și numărul turiștilor va crește semnificativ. Este un proiect modern, iar la finalul acestuia, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța va fi etalon la nivel național.”, a mai spus Horia Țuțuianu.
„Noua investiție va permite ca delfinariul să găzduiască șase delfini”, a precizat managerul CMSN, Adrian Bîlbă.
Acesta a mai spus că speră ca, în viitorul apropiat, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii să aibă un milion de vizitatori anual, față de circa 650.000, cât are în prezent.
Proiectul pentru noul delfinariu modern din Constanța este în valoare de 26.367.659,10 lei va fi finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 70% din valoarea investiției de bază, restul de 30% provenind din fondurile Consiliului Județean Constanța.
În următorii doi ani, vor fi construite un nou bazin de antrenamente (suprafața construită la sol de 628,70 mp, volum total 3094 mc, înalțimea apei de 5,2 m), o stație de filtre și stație de pompare (6 sisteme de filtrare, pompe, schimbătoare de căldură, sistem de dozare al ph-ului și al clorului), un spațiu administrativ (camere antrenori, cameră preparare hrană, magazie, vestiare și dușuri, toalete, atelier mecanic) și va fi montat un skimmer (dispozitiv de îndepărtare a compușilor organici pentru apa care este direcționată în bazinul de antrenament).