Un fost procuror comunist primește cea mai mare pensie specială din România

Un fost procuror comunist primește cea mai mare pensie specială din România. Este vorba despre impresionanta sumă de 77.000 de lei pe lună.

„Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77 .000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre. Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale”, a declarat marţi, deputatul PNL Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, în încercarea de a-i convinge pe deputați să voteze proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale.

Pensia ar fi încasată de Gheorghe Bălășoiu, fost procuror comunist și fost comandat al Penitenciarului Colibași.

Camera Deputaţilor a adoptat marți cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă. Actul normativ nu îi vizează pe militari și polițiști.

Instanța supremă va ataca la Curtea Constituțională actul normativ, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.

Abrogarea pensiei de serviciu a magistraților a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Imagini de la accidentul de pe bd. Tomis din 28 ianuarie

mie ian. 29 , 2020
Pe 28 ianuarie, un tânăr, de 20 de ani, a condus un autoturism pe strada Ion Rațiu, iar la intersecție cu bulevardul Tomis din Constanța a efectuat viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 39 de ani, din sens […]

V-ar putea interesa și: