Progres semnificativ în operațiunea de ranfluare a navei Queen Hind, în ultimele ore.
Apa la interior este la nivelul punților 1, 2 și parțial la puntea 3 în zona pupa tribord.
„Acum se pregătește barja GSP 01 pe care se sudează ocheți de prindere, după care va fi adusă în bordul răsturnat al epavei pentru a suda și pe aceasta un număr de 14 ocheți, cele 2 corpuri fiind ulterior prinse cu lanțuri astfel încât barja să acționeze ca un flotor.” , a precizat Alin Vintilă, reprezentantul Grup Servicii Petroliere, compania care se ocupă de operațiune.
Se estimează că în după amiaza zilei de joi, 20 februarie, sau vineri dimineața, 21 februarie, să se înceapă manevra de aducere la cheu.
Între timp, scafandrii continuă cu scoaterea apei din epavă. Se va pompa apa din silozurile de hrană și din camerele tehnice.