Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Petre Badea și administratorul public al județului, Vasile Strat au participat, pe 19 februarie, la conferința de lansare a proiectului „Modernizarea Portului Tulcea – de la MM 38+1530 – la MM 38+800” și de semnare a contractului de proiectare și execuție pentru lucrările aferente.
La eveniment au mai fost prezenți viceprimarii municipiului, Andaluzia Luca și Petre Marinescu, deputații Mirela Furtună și Andrian Ampleev, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre, reprezentanții contractantului Asocierea Max Boegl România – Complex Delta – Max Bögl Stiftung & Co. KG – Tulcea, ai proiectantului Consitrans precum și ai echipei de implementare a proiectului din cadrul Consiliului Județean.
„Ceea ce a stat la baza investițiilor derulate în județul Tulcea a fost acest Instrument Teritorial de Investiții ITI Delta Dunării, care ne-a dat posibilitatea să avem prealocate fonduri pentru investițiile care se vor derula până în 2022 pe teritoriul județului, dar și cu extensii în județele vecine Brăila și Constanța. Este singurul instrument financiar din România de acest tip și cel mai mare din Europa ca alocare.
Ce a însemnat pentru Consiliul Județean oportunitatea acestei prefinanțări? I-ar fi trebuit instituției noastre 70 de ani pentru a realiza investițiile care sunt în contractare și derulare în momentul de față. Acest buffer financiar va crea o dezvoltare sănătoasă pentru toată Dobrogea. Închipuiți-vă ce înseamnă să legi Portul Tulcea de țară și de Europa. Proiectul de ansamblu al mobilității în cadrul strategiei realizate de Banca Mondială cuprinde mai multe investiții în derulare sau contractare, și mă refer la pod, la drumul expres, la portul și aeroportul Tulcea, toate fiind susținute financiar prin acest Instrument Teritorial de Investiții.
În ceea ce privește portul, demersul de preluare a acestuia de la APDM Galați a început în anul 2012 și s-a terminat în 2016 prin hotărâre de Guvern. Noi, cei din administrația județului, suntem bucuroși că am reușit să ducem la bun sfârșit acest angajament pe care l-am luat acum mai mulți ani, pentru că nu a fost ușor. Portul Tulcea are și o importanță sentimentală, dacă ne referim la tulceni, dar și o importanță economică majoră, reprezintă poarta de intrare în Delta Dunării, locul unde turistul face primul pas spre deltă, locul unde populația din Delta Dunării se îmbarcă și debarcă.
Pentru partea de design a portului, vom lansa un concurs de soluții în cel mult o săptămână și jumătate. Acesta este separat de investiția actuală, este suportat din bugetul Consiliului Județean dar se va face foarte repede, pentru ca, la sfârșitul acestui proiect de modernizare și reabilitare a portului, să avem gata concursul de soluții. Cu ajutorul acestuia vom vedea cu ce mai putem mobila portul, pentru a arăta așa cum ne dorim cu toții, la fel ca alte porturi moderne europene“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Obiectivul general al proiectului privește modernizarea și dezvoltarea infrastructurii portuare care deservește traficul cu nave de mărfuri și traficul cu nave de pasageri, conform volumului actual și previzionat al cererii, în scopul creșterii eficienței și siguranței operațiunilor portuare. Indirect, modernizarea infrastructurii portuare creează premisele pentru dezvoltarea serviciilor de transport naval de pasageri, prin creșterea numărului de curse zilnice și, după caz, a capacității navelor.
Obiectivele specifice ale proiectului se referă la reducerea timpului necesar pentru manevrele de acostare a navelor de mărfuri și pasageri în Portul Tulcea; creșterea gradului de siguranță în transportul fluvial de mărfuri și pasageri; modernizarea cheului pe o lungime de 1.510 m; modernizarea drumului de acces cu lungimea de 100 m și crearea de infrastructură portuară nouă cu o suprafață totală de 36.016,70 mp
Valoarea totală a proiectului este de 190.162.236,67 lei, proiectul fiind cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Durata totală de realizare a investiției, inclusiv proiectarea, este de 42 de luni, potrivit constructorului lucrările urmând să înceapă în aproximativ 6 luni.