În perioada 17.02.2020 – 23.02.2020, agenții Direcției Generale Poliția Locală Constanța au identificat mai multe persoane care practicau cerșetoria pe raza municipiului Constanța.
18 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă de 100 de lei, conform art.2, pct.3 din Legea 61/1991 republicată.
De asemenea, în data de 22. 02.2020, polițiștii locali au identificat în zona Casei de Cultură din Constanța un bărbat și o femeie care îndemnau și se foloseau la cerșit de 4 minori. Toți 5 au fost predați polițiștilor din cadrul Secției 3 de Poliție Constanța pentru continuarea cercetărilor.
Duminică, un bărbat din Castelu a fost surprins de polițiștii locali în zona bisericii Sf. Ioan Botezătorul de pe strada I.L. Caragiale în timp ce își trimitea cei 2 nepoți la cerșit. Toți trei au fost predați polițiștilor din cadrul Secției 4 de Poliție.
Totodată, polițiștii locali au semnalat aceste cazuri Direcției Generale de Asistență Socială și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a stabili cea mai bună soluție pentru copiii găsiți pe stradă.
Indivizii care folosesc minorii în scopul cerșetoriei trebuie să știe că această faptă constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare sau cu amendă, conform articolelor 214 și 215 din Noul Cod Penal.
Constănțenii trebuie să știe că prezenţa cerşetorilor în stradă este strâns legată de gestul lor de a oferi bani. Cel mai bine ar fi ca în momentul în care observă persoane care practică cerșetoria să anunțe imediat Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205 – Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp.