Tom Hanks şi soția sa, Rita Wilson, au fost diagnosticaţi cu Covid-19 în timpul şederii în Australia, unde actorul filmează pentru un lungmetraj despre viaţa lui Elvis Presley.
Cei doi, amândoi în vârstă de 63 de ani, au mers la medic după ce au prezentat simptome de răceală, a scris actorul pe Instagram.
Ei se află acum în izolare.
„Ne-am simţit puţin obosiţi, ca şi când am fi fost răciţi, şi am avut ceva dureri. Rita a avut frisoane şi uşoară febră. Pentru a face lucrurile corect, aşa cum trebuie astăzi, în lume, am fost testaţi pentru coronavirus şi depistaţi pozitiv”.
Actorul a spus că va face publice detalii ale stării lor de sănătate. „Noi, familia Hanks, vom fi testaţi, ţinuţi sub observaţie şi izolaţi atâta timp cât sănătatea şi siguranţa publică o cer”.
Warner Bros a transmis: „Sănătatea şi siguranţa membrilor companiei noastre sunt întotdeauna prioritare şi luăm măsuri de precauţie pentru a proteja pe oricine lucrează în producţiile noastre în lume”.
Presa locală a raportat că producţia filmului regizat de Baz Luhrmann a fost suspendată temporar.
Săptămâna trecută, Wilson a susţinut concerte la Emporium Hotel din Brisbane şi la Opera din Sydney.
Australia a înregistrat peste 130 de cazuri de infectare cu Covid-19, de la depistarea coroavirusului, la finalul anului trecut, în China.
La nivel mondial, au fost înregistrate în total peste 126.000 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care mai mult de jumătate sunt vindecate, dar şi peste 4.600 de decese.
Cele mai afectate ţări sunt China (aproximativ 81.000 de cazuri), Italia (Peste 12.000 de cazuri), Iran (9.000 de cazuri), Coreea de Sud (peste 7.755 de cazuri), Franţa (peste 2.280 de cazuri), Spania (peste 2.200 de cazuri), Germania (aproximativ 2.000 de cazuri), SUA (peste 1.300 de cazuri), Elveţia (peste 650 de cazuri) şi Japonia (peste 630 de cazuri).