Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus vineri trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui adolescent de 15 ani, din Mangalia, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Acesta a bătut pe stradă un minor de 13 ani, acesta decedând ulterior.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de procurori, „s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 01.02.2020, orele 13.30, în timp ce se afla pe bd.1 Decembrie din Mangalia, pe fondul unei stări tensionate preexistente, i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate minore I.A.C. de 13 ani, cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni care i-au provocat în final decesul, iar agresiunea a stârnit revolta persoanelor prezente, care au intervenit de îndată pentru prinderea autorului agresiunii, acordarea primului ajutor şi sesizarea organelor de poliţie”.
La începutul lunii trecute, un adolescent de 15 ani a fost reţinut de poliţişti după ce a bătut un alt minor, de 13 ani, acesta fiind transportat în stare de comă la spital, din primele cercetări reieşind că agresiunea a avut loc în urma unui conflict iscat între cei doi pe Facebook, a informat la data respectivă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.