Tot personalul medical și non-medical din unitățile sanitare din Constanța va fi testat pentru depistarea noului coronavirus, cu ajutorul Grup Servicii Petroliere

În contextul pandemiei de COVID-19, Direcția de Sănătate Publică din Constanța a început derularea unui program de testare a personalului medical și non-medical din unitățile sanitare.

Cadrele medicale și non-medicale vor fi testate pentru depistarea noului coronavirus de două ori la o diferență de 11 zile.

Astfel, aproximativ 1600 de teste vor fi folosite pentru toți medicii de familie și pentru asistentele din cadrul cabinetelor de medicină de familie din județul Constanța – câte 800 de teste la 11 zile.

La Spitalul Municipal din Medgidia vor fi folosite 860 de teste, câte 430 la 11 zile pentru personalul medical și non-medical.

Un lot de 640 de teste vor primi și Spitalele Orășenești Cernavodă și Hârșova, fiind folosite câte 320 de teste la 11 zile.

La Spitalul Municipal Mangalia se vor face 780 de testări, câte 390 la o diferență de 11 zile pentru medicii, asistentele, infirmierele și personalul non medical din unitatea sanitară.

Toate cadrele medicale și non medicale din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța vor fi testate cu 6400 de teste, 3000 de teste de la S.C.J.U. și alte 3400 de la Direcția de Sănătate Publică.

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța va ajunge un număr de 440 teste pentru testarea personalului medical și non-medical.

Toate persoanele care vor intra în Unitatea de Primire Urgențe din cadrul S.C.J.U. vor fi testate timp de 20 de zile, iar pentru această acțiune s-au pregătit 5000 de teste, aproximând că în unitatea sanitară de urgență intră aproximativ 250 de persoane pe zi.

Testările se vor extinde și asupra persoanelor ce necesită dializă (din centrele de dializă) – aproximativ 500 de persoane care vor fi testate o dată la 11 zile cu 1000 teste.

Nu în ultimul rând, va fi testat personalul SMURD și al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Asta înseamnă 650 de oameni testați la 11 zile.

Sunt aproape 15.000 de teste rapide care însumează un efort remarcabil atât din partea companiei Grup Servicii Petroliere (compania care a achiziționat testele), cât și din partea Complexului Balnear și de Recuperare Corpore Sano, prin managerul acestuia. Este o acțiune benefică pentru toate cadrele medicale din județul Constanța care luptă acum în prima linie pentru combaterea noului coronavirus.

Vă recomandăm și:

Grup Servicii Petroliere scoate pe piață 66 de locuri de muncă, în județul Constanța

Ranfluarea navei Queen Hind. Filmul operațiunii. Ce spune președintele GSP, Gabriel Comănescu


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Tot personalul medical și non-medical din unitățile sanitare din Constanța va fi testat pentru depistarea noului coronavirus, cu ajutorul Grup Servicii Petroliere

  1. Sa nu fie bani cheltuiti degeaba ! Din cate am inteles testele rapide nu sunt concludente …daca nu am inteles bine rog scuze …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Delfinariul este închis, dar spectacolele se pot vedea online

vin apr. 10 , 2020
Spectacolele de la Delfinariul din Constanța pot fi urmărite online și în acest sfârșit de săptămână. Astfel, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii vă invită să vizionați spectacolele cu delfini sâmbătă, 11 aprilie și duminică, 12 aprilie, de la ora 11 și de la 15. Acestea pot fi urmărite accesând […]

V-ar putea interesa și: