Președintele României a anunțat că deplasarea în afara localităților va fi interzisă și după 15 mai, cu anumite excepții.
Șeful statului a prezentat, marți, ce măsuri se vor lua în țară începând din acea dată.
Principalele declarații:
- Epidemia Covid 19 e încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult
- Ne apropiem foarte rapid de numărul de 1.000 de victime, în continuare avem zilnic sute de cazuri
- Se apropie data administrativă de 15 mai când vom intra în starea de alertă
- Ce se schimbă după 15 mai și ce nu se schimbă
- Ce devine obligatoriu din 15 mai, în primul rând. Din 15 mai devine obligatoriu portul măștii, care acoperă gura și nasul când ne găsim în spații interioare, de exemplu la magazin, transportul în comun, când intrăm la metrou, în interior marca este obligatorie
- Este obligatorie păstrarea unei distanțe de 1,5 metri între persoane, distanța a două brațe
- Igiena mâinilor devine obligatorie și este extrem de importantă
- Ce s redeschide: se vorbește foarte mult de relaxare, nu este cazul să ne relaxăm
- Se redeschide parțial comerțul, se pot redeschide magazinele care au acces din exterior, direct din stradă
- Se redeschid saloanele de îngrijire personală, muzeele
- Recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile
- La ce se renunță: se renunță la obligația de a sta acasă și la declarație când ne deplasăm în interiorul localității
- Nu trebuie să exagerăm, trebuie să renunțăm la deplasările la care se poate renunța
- Ce rămâne totuși obligatoriu este în continuare în prima etapă interzisă deplasarea în afara localității, cu excepții, care vor fi enumerate în decizia Comitetului pentru situații de urgență. De exemplu, cine merge la serviciu, se poate merge în afara localității pentru muncile agricole, pentru sporturi individuale
- Când ieșim din localitate e nevoie de declarație, mai puțin în zonele metropolitane. Aici nu este nevoie de declarație
- Dar dacă mergeți din București în provincie, aveți nevoie de o declarație scrisă
- Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale, în curtea bisericii în prima fază, deci în exterior, credincioșii vor purta mască și vor păstra dinstanța de 1,5 metri
- În etapele ulterioare aceste condiții vor fi rediscutate evident
Declarațiile vin după o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 care a avut loc la Cotroceni și la care au participat, pe lângă președintele Iohannis, premierul Ludovic Orban, Ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.