Ministrul Sănătății: „Asistăm la o creştere a numărului de cazuri, o creştere progresivă, nu exponenţială, pe care o putem gestiona”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Coronavirusul este departe de a fi plecat dintre noi. Dimpotrivă. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că în aceste zile asistăm la o creştere a numărului de cazuri de COVID – 19, având o transmitere comunitară accentuată.

Ministrul a mai spus că, dacă evoluţia va fi nefavorabilă, autorităţile se gândesc să impună unele restricţii în anumite zone, acolo unde se observă o transmitere comunitară accentuată.

„După trei perioade de relaxare, (…) asistăm la o creştere a numărului de cazuri, o creştere progresivă, nu exponenţială, pe care o putem gestiona, în măsura în care sunt respectate şi acele reguli de distanţare fizică sau precauţii. Sunt zile în care am observat, ultimele cinci au fost cu peste 300 de cazuri noi, dar chiar dacă astăzi avem 246 sunt şi datorită faptului că au fost şi mai puţine teste. Evaluarea noastră se face şi la cazurile de Terapie Intensivă, precum şi adresabilitatea la nivelul UPU. Sunt cazuri care sunt evaluate în mod particular, fiecare dintre ele, sunt anchete epidemiologice în derulare, sunt locuri şi locaţii care sunt izolate şi în ultima perioadă am putut vedea şi  agenţi economici care au  făcut evaluări angajaţilor şi au depistat cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru, la TVR, luni seară.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că „suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru”.

Tătaru a mai precizat că unii români au renunţat la măsurile de precauţie şi astfel a crescut numărul de cazuri noi.

„Sunt aceleaşi măsuri de precauţie pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi şi recomandările pe care trebuie să re repetăm în fiecare zi pentru că după cum am putut vedea, o parte dintre concetăţenii noştri au renunţat la orice măsură de prevenţie, la orice măsură de precauţie şi atunci vedem şi o creştere a numărului de  cazuri noi. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de cazuri”, a declarat Tătaru.

Întrebat ce măsuri ar putea fi luate, având în vedere numărul crescut de cazuri de coronavirus, Nelu Tătaru a declarat că ar putea fi impuse restricţii particulare.

„Depinde foarte mult de evoluţia zilnică, săptămânală, de evoluţia la două săptămâni. Noi de obicei pregătim o nouă etapă de relaxare, dar odată cu evoluţia nefavorabilă, ne gândim să avem şi nişte restricţii particulare, pentru fiecare  caz în parte, pentru fiecare zonă, pentru fiecare locaţie. Dar mă repet, sper ca odată cu respectarea  acestor reguli, să putem gestiona un număr de cazuri, chiar dacă avem o creştere controlată. Când vedem o rată de dublare a cazurilor într-un anumit loc şi care persistă zile la rând, atunci gândim că acolo există o transmitere comunitară accentuată şi trebuie să limităm această transmitere prin  izolarea zonei”, a mai precizat Nelu Tătaru.

Luni, au fost anunţate 246 de cazuri noi de infectări cu noul coronavirus, iar de la debutul pandemiei şi până în prezent, au fost depistate 24.291 de cazuri. Până luni, 1.523 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mai multe drumuri naționale și Autostrada A4 vor fi temporar închise între Buzău și Portul Constanța

lun iun. 22 , 2020
Mai multe Drumuri Naționale și Autostrada A4 vor fi temporar închise între Buzău și Portul Constanța ca urmare a efectuării unui transport agabaritic. Compania Eastern Shipping transportă pe patru trailere piese metalice ce depășesc 8 metri lățime și 100 de tone.Este vorba de module ale unei rafinării de petrol, fabricate […]
transport agabaritic

V-ar putea interesa și: