„Steagul Verde al Pediatrilor 2020 – Plaje pentru Copii” pentru municipiul Constanța

Steagul Verde al Pediatrilor

La 27 iunie 2020, la complexul Bambinopoli din stațiunea Alba Adriatica (Abruzzo) s-a desfășurat Conferința „Steagurile Verzi ale Pediatrilor 2020 – Plaje pentru Copii”, în cadrul căreia municipiul Constanța a primit distincția Steagul Verde, ca recunoaștere a calității plajelor locale și a atractivității acestora pentru familiile cu copii. Distincția a fost înmânată unui reprezentant al Ambasadei României în Italia de Antonietta Casciotti, primarul orașului Alba Adriatica.

Conferința a fost moderată de Prof. Italo Farnetani, președintele Inițiativei „Steagurile Verzi ale Pediatrilor” și a inclus intervenții ale unor oficiali ai autorităților locale și regionale, reprezentanți de rang înalt ai forțelor armate și ai forțelor de poliție, emeriți medici si profesori italieni. În cadrul evenimentului au avut loc și două momente artistice – intonarea de către o soprană a imnului Italiei și interpretarea unor piese de muzică ușoară de către trupa vocală locală de copii „One Next Star”.

În discuțiile purtate de reprezentantul Ambasadei României în Italia, Călin Prodan, cu oficialii italieni a fost transmis mesajul de mulțumire din partea Primarului Municipiului Constanța, Decebal Făgădău pentru acordarea acestei distincții, pe care Primăria Municipiului Constanța o înțelege ca pe o recunoaștere a eforturilor depuse atât pentru creșterea calității plajelor locale și a atractivității acestora pentru familiile cu copii, cât și pentru promovarea și dezvoltarea turismului internațional pe litoralul românesc.

Proiectul de conferire a „Steagurilor Verzi ale Pediatrilor” pentru plajele pentru copii a fost inițiat în 2008 de medicul pediatru Prof. Italo Farnetani și a inclus până la acest moment 2.622 de pediatri europeni. Pentru prima dată în istoria inițiativei a fost premiată și o localitate maritimă română, împreună cu 141 de localități italiene și două spaniole. Printre criteriile avute în vedere se numără prezența plajelor cu nisip, calitatea mediului înconjurător și a apei, adâncimea apei, prezența salvamarilor, a jocurilor și a serviciilor pentru copii și adulți.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se verifică sistemele de alarmare publică

vin iul. 3 , 2020
Primăria Municipiului Constanța amintește că inspectorii Serviciului Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța testează în această perioadă toate cele 54 de dispozitive electrice și electronice de alarmare din oraș pentru constatarea și remedierea eventualelor defecțiuni. Acțiunea se derulează până în data […]
alarma

V-ar putea interesa și: