O nuntă a familiei Halep a fost oprită de polițiști și jandarmi.
Evenimentul avea loc la terasa Colonadelor din Constanța, iar mireasa era o verișoară a Simonei Halep.
Forțele de ordine au intervenit pentru că nu s-ar fi respectat normele de protecție anti-Covid.
La nuntă erau circa 200 de persoane. De menționat că totul s-a petrecut în aer liber, pe terasă.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.
Iată ce au declarat reprezentanții IPJ Constanța:
„Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanța.
Astfel, la fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, criminalistică și rutiera pentru efectuarea primelor verificări. S-a constantat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de 2 metri, iar numărul invitaților depășea 50 de persoane.
Totodată, reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică și inspectori de la Protecția Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce privește respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
La fața locului sunt și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali.
În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.”
Sursă imagini: Vlad Stamat/Facebook