Pentru remedierea unui branșament avariat, de pe strada Traian, în zona magazinului Dioda, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA S.A. sunt nevoite să restricționeze traficul auto pe banda de circulație cu sensul de mers Gară – Poarta 3, pe o porțiune de 50 m, astăzi – 27 iulie 2020, în intervalul orar 10.30 – 15.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu vor fi afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.”, spun cei de la RAJA.