Ce spune Horia Țuțuianu după ce a aflat că nu mai este candidatul PSD pentru președinția CJC

Horia Țuțuianu a transmis un mesaj public după ce a aflat că nu va mai fi candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Iată ce spune.

„Dragi constănțeni,

Am fost patru ani în slujba dumneavoastră și tot ceea ce am făcut în această perioadă a avut la bază un singur scop, o viață mai bună pentru noi toți și familiile noastre.

Am reușit, prin proiectele inițiate și implementate de echipa neobosită pe care am condus-o, să schimbăm în bine județul Constanța.

De la infrastructură rutieră la educație, de la sănătate la cultură am oferit certitudini și am construit speranța într-un prezent și viitor binemeritat de fiecare dintre dumneavoastră.

Sute de kilometri de drumuri județene, școli și grădinițe renovate, terenuri de sport, dotări de ultimă generație din secțiile spitalului județean Constanța sunt tot atâtea promisiuni împlinite, lângă care așez proiectele mele de suflet, datorie sfântă pentru un român adevărat, restaurarea patrimoniului cultural al județului, între care amintesc cu mândrie Cetățile Capidava, Histria și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Multe proiecte trebuie continuate, altele, precum spitalul de Pediatrie Constanța, trebuie implementate cu aceeași implicare și dedicare.

Am considerat că se impune să îmi asum aceste răspunderi până la capăt într-un nou mandat dedicat constănțenilor județului nostru.

În acest sens m-am pregătit să candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța cu tot ce implică o competiție electorală.

Interese mai presus de cele ale cetățenilor au condus la situația bizară în care trebuie să vă anunț că nu voi mai candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.

Hotărârea de a nu mai candida nu-mi aparține, decizia fiind luată de reprezentanți ai Organizației Județene PSD Constanța, din rațiuni numai de ei știute.

Respect deciziile partidului din care fac parte de 20 ani, asta neînsemnând că le aprob sau le accept ca atare, așa cum nu pot fi de acord cu afirmația ”Candidatura lui Horia a fost respinsă”, pentru simplul fapt că eu nu mi-am depus nicio candidatură, prin deducție logică, colegii mei nu au avut ce respinge.

Voi continua să muncesc cu aceeași dăruire până la încheierea acestui mandat, dar nu mă voi opri aici pentru că există viață și dincolo de acest episod politic.

Acest scenariu nepotrivit manierelor social-democrate, pus la cale de oamenii care mă asigurau de susținerea și colegialitatea lor, m-a făcut mai puternic și mă determină să reevaluez parcursul meu personal.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Un copil de 10 ani a dispărut de pe plaja din Mamaia

sâm aug. 15 , 2020
Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la dispariția lui CIOCOIU ANDREI CRISTIAN, de 10 ani, din județul Dâmbovița. În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.00, acesta s-a pierdut de pe o plajă din stațiunea Mamaia, părinții sesizând dispariția dupa aproximativ 20 de minute. […]

V-ar putea interesa și: