Staţia Spaţială Internaţională a trebuit să execute o manevră pentru a evita o posibilă coliziune cu un deşeu orbital

Staţia Spaţială Internaţională a trebuit să execute o manevră pentru a evita o posibilă coliziune cu un deşeu orbital

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a trebuit să execute o manevră marţi pentru a evita o posibilă coliziune cu un deşeu orbital ce provine de la o fostă rachetă japoneză, aceasta fiind cea de-a treia manevră de evitare realizată în 2020, au anunţat reprezentanţii NASA, care au cerut mai multe fonduri pentru a putea să monitorizeze eficient numărul tot mai mare de obiecte aflate pe orbita terestră, informează AFP, citat de Agerpres.

Acel deşeu spaţial ar fi trecut la o distanţă de 1,39 kilometri în raport cu ISS, potrivit NASA, însă specialiştii americani au decis mutarea staţiei pe o orbită mai înaltă ca măsură de precauţie. O capsulă rusească de tip cargo (din gama Progress), conectată la ISS, a împins staţia la o altitudine mai mare pornindu-şi propulsoarele timp de două minute şi jumătate, întreaga operaţiune fiind dirijată în regim de colaborare de specialiştii aflaţi în sălile de control ale agenţiilor spaţiale americană şi rusă.

Potrivit astronomului Jonathan McDowell, obiectul cosmic ameninţător era un deşeu provenit de la o treaptă a unei rachete japoneze lansate în 2018 şi care s-a dezintegrat în 77 de fragmente în februarie 2019.

Membrii echipajului staţiei, doi ruşi şi un american, au trebuit să se refugieze temporar în segmentul rusesc al ISS, pentru a putea să evacueze de urgenţă avanpostul orbital la bordul unei capsule Soyuz în caz de pericol, însă, în cele din urmă, nu a mai fost nevoie de această operaţiune. Într-un prim comunicat, NASA precizase că astronauţii se plasaseră deja la bordul capsulei.

Potrivit site-ului Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), ISS se afla la o altitudine de 421 de kilometri înaintea manevrei de marţi şi a ajuns la altitudinea de 435 de kilometri la finalul acesteia. ISS se deplasează pe orbită cu aproximativ 27.500 de kilometri pe oră: la această viteză, chiar şi un obiect de mici dimensiuni poate să avarieze grav sau chiar să distrugă un panou solar sau un alt element din structura laboratorului spaţial.

Această manevră este necesară cu regularitate şi ar trebui să devină tot mai frecventă odată cu creşterea poluării spaţiului din jurul Terrei cu deşeuri provenite de la foste rachete sau de la sateliţi lansaţi în ultimele şase decenii şi cu miile de fragmente create de coliziuni accidentale sau intenţionate.

Staţia a trebuit să efectueze astfel de manevre de evitare de 25 de ori între 1999 şi 2018, potrivit NASA.

„Staţia Spaţială Internaţională a efectuat trei manevre în 2020 pentru a evita deşeuri. În ultimele două săptămâni, au existat trei conjuncturi potenţiale de mare risc. Situaţia deşeurilor spaţiale se agravează!”, a scris pe Twitter administratorul general al NASA, Jim Bridenstine, care a cerut 15 milioane de dolari Congresului american pentru ca Biroul de Comerţ Spaţial, un serviciu civil, să se ocupe de supravegherea obiectelor spaţiale şi să coordoneze programele de avertizare adresate operatorilor de sateliţi privaţi în cazul apariţiei unui risc de coliziune.

Până în prezent, o unitate militară se ocupă de supravegherea spaţială.

Sursă foto: https://www.facebook.com/ISS/


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Școlile se închid în perioada 25 - 29 septembrie

mie sept. 23 , 2020
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020. Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și […]

V-ar putea interesa și: