Plajele din estul sălbatic. Reguli călcate în picioare. Amenzi de peste 2 milioane lei

Plajele din estul sălbatic. Reguli călcate în picioare. Amenzi de peste 2 milioane lei

La preluarea plajelor, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a realizat bilanțul activității de inspecție pentru vara anului 2020. Unii dintre operatorii, care au contracte de închiriere a plajelor și trebuie să le predea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) până la data de 15 octombrie 2020, au fost amendați în acest sezon estival cu sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.047.500 lei. 

În această vară au fost efectuate 929 de controale și au fost impuse 2.123 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate, iar pentru neaducerea la îndeplinire a măsurilor impuse au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale în cuantum de în valoare totală de 2.047.500 lei.

În urma controalelor efectuate au fost identificate o serie de neconformități, dintre care cele mai frecvent întâlnite au fost:

  • amplasarea de beach-baruri neprevăzute în P.U.Z. și nici în contractul de închiriere;
  • extinderi ale beach-barurilor, rezultând o suprafață construită mai mare decât cea prevazută în PUZ și în actul adițional la contractul de închiriere a sectorului de plajă;
  • neasigurarea unei suprafețe de plajă, conform prevederilor art. 18 si 19 din Ordinul MDRT nr. 1204/2010, pentru turiștii cu accesorii proprii (zona de plajă destinată plajei pe nisip);
  • nerespectarea distanței de 5 m între linia apei și primul rând de șezlonguri, în vederea asigurării accesului cu utilaje pentru efectuarea lucrărilor mecanizate de întreținere a plajelor;
  • amplasarea unor dotări de agrement neprevăzute în P.U.Z. (saltele elastice, instalații corzi elastice);
  • număr insuficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea turistică.

“Pentru construcțiile ilegale, operatorii de plajă au fost sancționați contravențional conform O.U.G. nr. 202/2002, întrucât nu au dus la îndeplinire măsura privind dezafectarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1991, s-a solicitat autorităților administrației publice locale să intervină pentru dezafectarea beach-barurilor ilegale și a extinderii acestora. Deși, administrațiile locale sunt primele abilitate să demoleze aceste construcții ilegale, inspectorii A.B.A.D.L. au intervenit pentru respectarea legislației participând  la dezafectarea mai multor construcții de pe sectoarele de plajă și au întocmit documentațiile necesare rezilierii mai multor contracte. Cu toate că cei mai mulți operatori de plajă au înțeles să-și demoleze construcțiile ilegale, totuși 71 de construcții sunt neconforme, aflate în diferite stadii conform legislației privind dezafectarea construcțiilor ilegale amplasate pe domeniul public al statului reprezentat de plajă. Oricât de mult încercăm să  administrăm și să exploatăm, în mod corect și transparent, bunul statului român – plajele, cu amenzi mici, cu o legislație incoerentă, neclară nu vom reuși niciodată, deci este nevoie de modificări legislative în care se fie bine definite competențele fiecărei instituții, a declarat directorul A.B.A.D.L, Bogdan BOLA

Tot în această perioadă au fost soluționate un număr de 87 sesizări și 71 de autosesizări care au vizat starea de curațenie a plajelor, modul de amplasare a șezlongurilor, liberul acces la linia țărmului, amplasarea de către turiști a accesoriilor proprii în zona destinată șezlongurilor, accesul/staționarea autovehiculelor pe plajă, accesul cu animale pe plajă etc).


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Jandarmii au prins un șarpe în Constanța VIDEO

mie oct. 14 , 2020
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost sesizaţi ieri, cu privire la prezenţa unui şarpe lângă un bloc din  municipiul Constanța. Reptila a fost preluată de oamenii legii şi eliberată în mediul natural. Speriat de prezența unui șarpe ajuns întâmplător lângă un bloc situat pe bulevardul Soveja, unul […]

V-ar putea interesa și: