Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Printre acestea se numără: școală în online, magazine închise de la ora 21.00, petreceri interzise, circulație pe timp de noapte numai în anumite condiții.
„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut mulţi, prea mulţi care au decedat. Trebuie să fim foarte realişti – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum şcolile să treacă toate în online. Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise. Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie să fie generalizat şi obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mica, permiţând distanţarea între persoane”, a declarat preşedintele.
Dacă se va ajunge la 6 cazuri la mie, se va institui măsura carantinării localității cu interzicerea deplasării circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu câteva excepții. Municipiul Constanța este la 3,99, Ovidiu la 5,85. Datele pentru toate localitățile le puteți găsi AICI.
Iohannis a precizat că autorităţile nu doresc să închidă economia românească.
„Da, vrem ca românii să îşi continue viaţa cât de mult se poate apropiat de o viaţă normală, doar că nu suntem în condiţii normale, suntem în condiţii de pandemie şi nu putem face abstracţie de acest lucru. Invit guvernul să organizeze alegerile în cele mai bune condiţii. În acelaşi timp începe Campania electorală. Va fi în condiţii foarte speciale şi urmează curând votul. Este posibil. Am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puţin timp”, a explicat preşedintele. Iohannis s-a referit şi la organizarea alegerilor şi a reluat afirmaţia potrivit căreia acestea trebuie să aibă loc.
„Există multe discuţii în spaţiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar – democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Democraţia trebuie garantată şi democraţia se garantează prin alegeri, prin alegeri libere şi naţiunile puternice ţin la alegeri democratice chiar şi în condiţii de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puţine ore în SUA. Acolo să ne uităm – la democraţiile consolidate cu tradiţii vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În SUA au avut loc alegeri în condiţiile în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi şi totuşi ele s-au organizat şi au avut prezenţă record. Dacă aţi văzut la televizor – lume multă la alegeri, toţi organizaţi, cu masca. În SUA s-au organizat alegeri în plin război dar au ţinut să facă alegeri, fiindcă aşa trebuie în democraţie. Aşa fac democraţiile puternice şi naţiunea română e una puternică şi dragii mei, vom trece împreună prin această criză”, a adăugat Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a solicitat să fie pregătite propunerile pentru modificare pentru ca propunerile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să fie adoptate de Guvern.
„Aplicabilitatea măsurilor trebuie să fie de luni. Într-un fel e bine pentru ca ele să fie mai bine cunoscute înainte de a intra în vigoare. Aici solicit autorităţilor să îşi ia angajamentul în aplicarea fermă a acestor măsuri. Noi suntem pregătiţi să organizăm alegerile în aşa fel încât riscul să fie aproape egal de zero. De altfel, celor care bat toba cu amânarea alegerilor, le aduc aminte că duminica trecută în România s-a votat alegerea preşedintelui în Republica Moldova şi majoritatea voturilor s-au dus spre Maia Sandu”, a afirmat Orban.
În şedinţa de Guvern ar urma să fie discutate ultimele propuneri al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru limitarea pandemiei de coronavirus.