7.267 elevi din județul Constanța, din 174 de școli, nu pot face școală on-line, pentru că nu au cu ce

eleve-elevi-scoala

La data de 09 noiembrie 2020, directorii unităților de învățământ au raportat că un număr de 6899 de elevi din învățământul de masă și 368 din învățământul special nu dețin dispozitive necesare accesării activităților de învățare on-line.

Consiliul Județean Constanța a devenit eligibil pentru achiziționarea, conform OUG 144/ 2020, de dispozitive electronice adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Tot prin OUG 144/ 2020, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va scrie cereri de finanțare pentru trei unități de învățământ, toate celelalte transmițându-ne deja că administrația publică locală sau chiar unitatea de învățământ va aplica pentru proiect.

„Elevii fără dispozitive electronice sunt din 174 de unități de învățământ (din cele 500 unități de învățământ din județul Constanța)”, a precizat Sorin Mihai, inspector școlar general în cadrul ISJ Constanța.

Dintre soluțiile adoptate pentru aceștia (soluții precizate de directorii unităților de învățământ), acesta a menționat câteva:

• Materiale trimise la domiciliu, mesaje sms, comunicare telefonică, Whatsapp.
• La solicitarea părinților, elevii care nu au dispozitive, dar au conexiune la internet primesc în custodie de la școală laptopuri și tablete
• Fișe de lucru vor fi transmise către elevi cu ajutorul părinților, aduse apoi la școală pentru evaluare, se comunică telefonic
• Pentru fiecare elev sunt imprimate săptămânal mape individualizate ce conțin fișe de lucru, mape ce sunt predate părinților (anunțați telefonic). Mapele servesc ca suport în activitatea didactică derulată prin toate mijloacele de comunicare disponibile, inclusiv aplicații de videoapel.
• Se va solicita implicarea comitetului de părinți în transmiterea materialelor și identificarea unor posibile surse de finanțare pentru dispozitive
• O parte din materiale au fost distribuite de cadrele didactice înainte de a se intra în scenariul 3. În continuare se vor transmite prin mediatorul școlar și prin cadrul didactic, prin mesaje text sau telefonic.

Inspectorii școlari de sector vor verifica în mod deosebit respectarea acestor soluții asumate.

În privința activităților de învățare on-line, la nivelul județului se desfășoară în mod sincron aproximativ 60%, 25% – mixt și 15% – asincron.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sorin Struntinsky, dispărut de 4 luni. Parcă l-a înghițit pământul

mar nov. 10 , 2020
S-au împlinit puțin peste 4 luni de când omul de afaceri Sorin Strutinsky a dispărut. Deși este dat în urmărire internațională, în tot acest răstimp nu a mai apărut nicio informație despre el sau despre eforturile statului român de a-i de de urmă. Curtea de Apel Constanța a decis, pe […]
sorin strutinsky urmarit national

V-ar putea interesa și: