În județul Constanța sunt active 3.003 cazuri de coronavirus, ceea ce înseamnă o incidență de 3,89 cazuri la mia de locuitori.
În municipiul Constanța sunt 1.836 cazuri active, iar incidența este de 5,86.
Ovidiu a ajuns la 7,76, Eforie la 2,79, Năvodari la 3,40, Medgidia, la 3,03. Agigea este la 5,95, Cumpăna la 3,59, Mihail Kogălniceanu la 3,04, iar Valu lui Traian la 4,72.
În continuare sunt focare de Covid-19 la Spitalul Județean Constanța și la Academia Gheorghe Hagi.
„Astăzi, 10 noiembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 72 a CJSU Constanța, care prevede constatarea depășirii ratei de incidență peste pragul de 3/1.000 locuitori, în cazul județului Constanța. În acest moment, rata de incidență cumulată a județului Constanța a ajuns la 3.89/1.000 locuitori, ca urmare a pozitivării, în ultimele 14 zile, a 3.003 persoane, din totalul de 771.841 de locuitori. Primăriile din tot județul vor întreprinde demersuri pentru respectarea pe teritoriul acestora a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform anexelor 1-6, actualizate odată cu intrarea în vigoare a prezentei hotărâri CJSU.Excepție va face orașul Ovidiu, unde măsura carantinării zonale este în vigoare începând cu data de 7 noiembrie a.c., ora 20:00, pe o perioadă stabilită prin ordin DSU de 14 zile.”
Prefectura Constanța
Detalii puteți vedea în documentele de mai jos, emise de Direcția de Sănătate Publică din Constanța.