Rata şomajului în România a ajuns la 5,4% în luna iulie, iar în aceeaşi perioadă, în judeţul Constanţa, 6.872 de persoane erau înregistrate ca fiind şomeri. Tot mai mulţi români nu au un loc de muncă, dar nici nu vor să se angajeze deoarece statul descurajează munca în România pentru că retrage ajutorul social persoanelor care se angajează, chiar dacă salariul lor este foarte mic. În plus, povara fiscală este foarte ridicată pentru salariile mici. Țara noastră este pe locul 1 în Europa la impozitarea muncii pe salariul minim şi pe locul 3 la rata de inactivitate în Uniunea Europeană.
Prin programul de guvernare USR PLUS vom asigura un sprijin mai eficient pentru persoanele defavorizate prin intervenții unitare, vom asigura creșterea numărului persoanelor vulnerabile care lucrează legal, reducerea poverii administrative asupra sistemului de asistență socială și, pe termen lung, reducerea sărăciei.
Considerăm că un loc de muncă este cea mai bună formă de protecţie socială, iar implementarea legii Venitului Minim de Incluziune îi stimulează pe oameni să se angajeze legal, pentru că persoanele care primesc asistență socială nu mai trebuie să aleagă între un loc de muncă și păstrarea ajutorului social. VMI va ajuta familiile sărace mai bine și mai țintit, iar acestea vor intra în zona muncii formale și vor contribui la sistemele de asigurări.
Venitul Minim de Incluziune unifică cele trei beneficii existente în prezent (venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul de încălzire) şi are mai multe mecanisme de reducere a sărăciei:
1. Eficientizează sistemul de asistență socială și țintește beneficiile către cei cu adevărat săraci pentru că oamenii vor depune un singur set de documente, iar asistenții sociali le vor prelucra o singură dată, într-un soft unic şi, astfel, Guvernul va avea un mecanism precis pentru identificarea celor mai săraci români și îi va putea ajuta mai eficace.
2. Le permite beneficiarilor să muncească cu acte în regulă pentru că 50% din veniturile realizate legal sunt scoase din stabilirea pragului de venit al familiei, iar beneficiarii sunt obligați să se înscrie în evidența agențiilor teritoriale de muncă și pierd ajutorul dacă refuză ofertele de muncă primite.
3. Decizia de acordare se mută de la primării la Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială pentru o centralizare mai bună a datelor, monitorizare mai strictă și reducerea riscului ca beneficiarii să depindă de bunăvoința primarilor.
Propunem accelerarea implementării legii VMI și monitorizarea constantă a modului în care se aplică aceasta pentru a ne asigura că produce rezultatele scontate. Impactul bugetar va fi de 2,8 miliarde de lei pentru un milion de familii, pentru reducerea sărăciei cu 4-5%, însă estimăm că VMI poate fi o politică ce își recuperează costurile bugetare în câțiva ani, asta, pe lângă efectul de reducere a sărăciei.
Mai multe detalii ale programului de guvernare USR PLUS: https://www.usrplus.ro/40_de_angajamente_la_guvernare
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România
Executat de Constanța 100%
Cod mandatar financiar 11200021