500 de constănțeni bolnavi de covid-19 sunt internați

Imagine din spitalul militar de campanie, cu puțin înainte de darea în folosință

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 14.947 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 296 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 508 persoane internate, dintre care 500 din județul Constanța și 8 din alte județe. Persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 2.209 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 4.972 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 168 de cadre didactice, 325 de elevi, 89 de studenți și 42 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 776 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (202), asistenți medicali (335) și personal auxiliar (239).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 131 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 84 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 121 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (111 – 96 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 44 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 32 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 1.361 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 394 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 134.405 lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 117 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 24 noiembrie a.c., peste 550 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 2.436 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

Lista deceselor raportate astăzi

  • Deces nr 285: Bărbat, 86 de ani, Constanța, comorbidități (boală renală cronică, hipertensiune arterială, fibrilație atrială permanentă), decedat în 20.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 286: Bărbat, 75 de ani, Constanța, comorbidități (rinichi polichistic), decedat în 19.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 287: Femeie, 71 de ani, Constanța, comorbidități (neoplasm mucinos cefalo-pancreatic, hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, anevrism de aortă abdominală), decedată în 23.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 288: Femeie, 68 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat), decedată în 21.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 289: Femeie, 82 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială), decedată în 24.11, la Spitalul Municipal Medgidia.
  • Deces nr 290: Femeie, 84 de ani, Constanța, comorbidități (anemie, fibrilație atrială), decedată în 24.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 291: Bărbat, 91 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială), decedat în 23.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 292: Bărbat, 73 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II), decedat în 24.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 293: Bărbat, 73 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat tip II), decedat în 13.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 294: Bărbat, 76 de ani, Constanța, comorbidități (boală cronică de rinichi în hemodializă, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, adenocarcinom prostatic operat), decedat în 25.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 295: Bărbat, 72 de ani, Constanța, comorbidități (boală renală cronică stadiu V, hemodializă, hipertensiune arterială grad III), decedat în 24.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
  • Deces nr 296: Femeie, 53 de ani, Constanța, comorbidități (diabet zaharat tip II, obezitate grad II), decedată în 25.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sistemul medical românesc a ajuns la limită. Scapă cine poate

mie nov. 25 , 2020
Sistemul medical românesc a ajuns la limită, iar de acum înainte pare că funcționăm după principiul „scapă cine poate”. Se știa acest lucru de ceva vreme, dar azi a confirmat chiar președintele Iohannis. S-a ajuns la limită în ceea ce privește numărul de paturi la terapie intensivă. Au fost cazuri, […]

V-ar putea interesa și: