Primăria municipiului Constanța anunță că, în perioada 25 iulie-05 august, distribuirea cutiilor cu ajutoare alimentare în cadrul Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) se va desfășura conform următorului grafic:
Persoanele cu handicap grav și accentuat vor ridica cutiile cu ajutoare alimentare astfel:
- persoanele cu handicap al căror nume de familie începe cu litera A – L vor ridica cutiile de la Clubul pentru persoane cu handicap situat în Piața Agroalimentară Tomis III;
- persoanele cu handicap al căror nume de familie începe cu litera M – Z vor ridica cutiile de la Clubul pentru pensionari situat pe str. Cișmelei nr. 16.
La Clubul pentru pensionari situat pe str. Duiliu Zamfirescu, nr. 4 se pot prezenta următoarele categorii de beneficiari:
- Pensionarii cu pensii mai mici de 450 lei/lună inclusiv, care nu au ridicat cutiile în perioada 11 iulie – 22 iulie, indiferent de litera cu care începe numele de familie;
- Beneficiarii de venit minim garantat, acordat în baza Legii nr.416/2001 cu modificările şi completările ulterioare;
- Familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr.277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 450 lei inclusiv;
- Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în condiţiile Legii nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare;
- Persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute mai sus, stabilite prin Dispoziție de Primar.
Distribuirea cutiilor cu ajutoare alimentare se va realiza de luni până vineri, între orele 06.00 – 12.00.
Ajutoarele alimentare se ridică personal de către beneficiar pe baza actului de identitate valabil.
Pentru lămuriri suplimentare punem la dispoziția persoanelor interesate, zilnic, în intervalul orar 800 – 1600, numărul de telefon 0341/448.530.
Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) asigură pe întreaga perioadă 2014 – 2020 distribuția gratuită de ajutoare alimentare în toate localitățile din tara în favoarea persoanelor dezavantajate.
POAD este o continuare a Programului European de Ajutorare a Defavorizaților (PEAD) derulat în perioada 2007 -2013.
Programul este finanțat în proporție de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și în proporție de 15% din bugetul național.
Categoriile beneficiare de ajutoare alimentare în cadrul POAD sunt stabilite de Ministerul Muncii și sunt menționate în art. 3 al Hotărârii de Guvern nr. 799/2014, cu modificările și completările ulterioare.