Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut ieri, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 33 de ani, respectiv 35 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ștergerea urmelor accidentului, favorizarea infractorului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 18 august a.c., în jurul orei 04.40, cei doi s-ar fi aflat în autoturismul condus de un bărbat, de 26 de ani.
Pe D.N. 39, între stațiunea Costinești și comuna Tuzla, acesta ar fi surprins și accidentat un bărbat, de 38 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă.
Ulterior, au părăsit locul faptei.
În urma accidentului rutier, pietonul a fost grav rănit, fiind transportat la spital, unde, ulterior, a decedat.
La data de 18 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au identificat pe conducătorul auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, ulterior producerii accidentului, conducătorul auto ar fi abandonat autovehiculul în stațiunea Eforie. În continuare, bărbatul, de 33 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi condus autoturismul respectiv, în care s-ar fi aflat și pasagerul, de 35 de ani, la o spălătorie auto, pentru ștergerea urmelor accidentului.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.