A fost atât de cald în Londra încât o parte din pista aeroportului Luton s-a topit

A fost atât de cald în Londra încât o parte din pista aeroportului Luton s-a topit
Aeroportul Luton. Foto: Twitter

Zborurile spre şi de pe aeroportul Luton din Londra au fost temporar întrerupte luni după ce temperaturile caniculare au deteriorat o porţiune din pistă, determinând companiile aeriene să-şi întârzie sau să-şi îndrepte avioanele spre alte destinaţii, relatează Reuters.

Temperaturile au fost de peste 37 de grade Celsius în unele părţi din Anglia luni şi se prognoza că acestea ar putea atinge recorduri de de 38,7 grade Celsius luni sau marţi.

Aeroportul a anunţat că pista sa afectată de căldură a fost redeschisă la 17.05 GMT, după ce a suspendat zborurile la ora 15.22 GMT.

Aeroportul a precizat într-o postare pe Twitter că zborurile au fost suspendate pentru a permite „reparaţii esenţiale ale pistei după ce temperaturile ridicate de la suprafaţă au provocat ridicarea unei mici porţiuni”.

În jur de 14 zboruri care ar fi trebuit să aterizeze pe Luton au fost îndreptate spre alte aeroporturi, inclusiv Gatwick şi Stansted luni după-amiază, potrivit FlightRadar24.

La ora 17.20, tabloul de plecări al aeroportului arăta că zboruri care se îndreptau spre destinaţii de vacanţă precum Grecia sau Spania au fost întârziate, iar sosirile de pe mai multe aeroporturi europene au fost întârziate cu peste patru ore.

Cod roșu de caniculă

Marea Britanie se află sub avertizare de cod roşu de caniculă, iar potrivit prognozei meteo, temperaturile ar putea ajunge la 41 de grade. Astfel, ţara ar înregistra cea mai călduroasă zi din istorie.

Maxima absolută s-a înregistrat în Cambridge, în vara lui 2019: +38,7 C şi mult timp s-a crezut că nu va fi posibil ca maximele să depăşească vreodată 40 de grade în Regat.

Met Office (serviciul de meteorologie englez) a emis un cod roşu de căldură extremă luni şi marţi pentru mare parte din Anglia, de la Londra până la York şi Manchester. Avertismente s-au dat şi pentru Ţara Galilor şi Scoţia.

Londra, unde prognoza indică 40 de grade luni şi 39 de grade marţi, va fi unul dintre cele mai calduroase locuri din lume şi va avea temperaturi mai mari decât zone din Sahara sau din Asia. Meteorologii spun că în această perioadă, se întâmpla rar ca temperaturile să depăşească 27 de grade în capitala britanică.

Duminică au fost 33 de grade în Regatul Unit, iar luni dimineaţă erau peste 20 de grade în zona centrală a regatului.

Măsurile luate de autorităţi

Este prima dată când Met Office emite un avertisment de cod roşu de caniculă de când sistemul a fost introdus anul trecut. Meteorologii spun că temperaturile ridicate vor avea un impact mare atât asupra oamenilor, cât şi asupra infrastructurii, astfel că este nevoie de „schimbări substanţiale în practicile de lucru şi rutinele zilnice”.

Unele şcoli plănuiesc să închidă devreme sau să nu se deschidă deloc, deşi guvernul a emis ghiduri menite să le menţină deschise, scrie BBC.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cazarea în Mamaia nord, mai scumpă decât în Santorini și Paris

mar iul. 19 , 2022
Mulți hotelieri spun că presa este de vină pentru faptul că nu vin turiști pe litoral. Unii au vorbit chiar despre articole de presă „jegoase” la adresa litoralului. Este vorba despre managerul hotelului Nyota din Mamaia Nord, hotel care aparține lui Roman Iustin Fabian, fost consilier municipal PNL, finul omului […]

V-ar putea interesa și: