Reprezentanții autorității publice locale au identificat, săptămâna trecută, aproximativ 50 de bile din beton care delimitează pista de biciclete din stațiunea Mamaia și care au fost scoase din elementele de susținere ori lovite cu autovehiculul, de persoane rămase necunoscute.
Au fost făcute demersurile legale, fiind intensificate controalele pentru depistarea celor care săvârșesc acest tip de fapte antisociale care îi pot pune în pericol pe bicicliști și pe cei care se deplasează cu roller skate, hoverboard sau trotinetă.
Astfel, la data de 11.09.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au identificat un conducător auto care a scos și mutat cu bună știință, fără însă a-l deteriora, un element de susținere, de câteva kilograme, a unui ornament din dotarea urbană pentru a staționa neregulamentar un autovehicul.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Constanța a recunoscut fapta săvârșită pe faleza din stațiunea Mamaia si a fost sancționat contraventional cu amendă în valoare de 500 lei, în conformitate cu prevederile art.7, pct.7 din H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.