Doctorul, profesorul și poetul Octavian Dumitru Unc a murit sâmbătă dimineață.
S-a stins în spital, după ce fusese internat în urmă cu câteva zile.
Starea lui s-a agravat brusc. Ieri seară, familia a făcut apel la o rugăciune publică pentru el.
A fost unul dintre cei mai respectați doctori și profesori din Constanța. Acum câteva luni, a candidat și pentru funcția de rector al Universității Ovidius. Avea planuri mari.
Pe 5 august, spunea că „Fiecare lasă la plecarea în dincolo o urmă în sufletul cuiva.” Cu siguranță, doctorul Unc a lăsat multe urme în rândul studenților, pacienților, apropiaților, prietenilor.
Avea 63 de ani.
Din informațiile noastre, era bolnav de Covid-19. A suferit complicații în urma cărora a survenit decesul.
Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Prof. dr. Octavian Dumitru Unc este unul din cei mai cunoscuți chirurgi din Constanța, dar nu numai. Este o personalitate care și-a văzut împlinite multe dintre visurile profesionale. A fost format la vechea școală bucureșteană de medicină și chirurgie. A preluat din avântul ctitorului facultății de medicină din Constanța, prof. dr. Vasile Sârbu și a participat la toate premierele naționale și locale care s-au desfășurat în ultimii 30 de ani în chirurgia constănțeană. A deschis prima clinică privată de chirurgie din Dobrogea, în urmă cu 14 ani, o acțiune care a presupus temeritate dar și deținerea calităților unui bun manager, în prezent, clinica având 52 de angajați. Timp de trei ani și jumătate a fost între 2011-2014 șeful clinicii de chirurgie din Spitalul Județean Constanța, perioadă când aceasta a fost clasată constant pe primele locuri în ceea ce privește eficiența și îndeplinirea indicatorilor. A împletit activitatea de chirurg, cu peste 20000 pacienți cu cea de cadru didactic din 1990, de când s-a înființat Facultatea de Medicină, și implicit Universitatea „Ovidius” Constanța, pornind de la gradul de asistent și ajungând până la cel de profesor, treaptă cu treaptă. Ca împlinire academică, a fost votat și acceptat, în unanimitate, în cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România, for din care fac parte doar câțiva medici sau chiar profesori din Constanța, dar, din 2010 și în cadrul Comitetului Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnici din cadrul Academiei Române. Este membru al Societății de Senologie și Patologie Mamară din Franța, din 1999, unde a obținut un premiu. Este membru și al altor societăți academice, cum ar fi Societatea Română de Chirurgie, Societatea Română de Istorie a Medicinei. Este autor prim și coautor a 24 de cărți, dintre care la aproape jumătate este prim autor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2018.