Ștefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a murit, luni, în jurul orei 6:00, anunţă clubul Steaua.
Ștefan Birtalan a fost supus unui transplant de ficat în 2008 şi era internat de mai mult timp la Spitalul Fundeni din Capitală.
„Lumea e nedreaptă. Nu poate să moară aşa repede un asemenea om. Un om şi un handbalist incredibil. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus plângând, fostul său coleg, Vasile Stângă, conform paginii de Facebook a grupării Steaua Bucureşti.
Ştefan Birtalan s-a născut la 25 septembrie 1948, la Jibou, în judeţul Sălaj. În liceu, a practicat handbal, volei, baschet şi atletism. La 16 ani, a debutat în echipa de handbal Rapid CFR Jibou, evoluând în Campionatul Regional Cluj.
În 1966, ajuns la Baia Mare, la Şcoală Tehnică de Construcţii. Ulterior a evoluat la echipa de handbal Mînerul Baia Mare, pe atunci în campionatul regional. Cu Birtalan în formaţie, Mînerul a promovat, mai întâi, în „B”, iar apoi în Divizia A.
Din 1970 până în 1985 (cu o singură întrerupere, între 1981 şi 1983) a evoluat la HC Steaua Bucureşti.
La clubul militar, că jucător de handbal, şi-a adjudecat de 12 ori titlul de campion al României şi a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1977, după ce în 1971, a fost doar finalist, tot cu Steaua.
În 1966, a debutat la echipa naţională de juniori, pentru care a evoluat în două partide, apoi a jucat patru partide la tineret, iar în 1968, la 20 de ani, a fost selecţionat la naţională de handbal de seniori a României.
A cucerit titlurile mondiale în 1970, la Paris, în Franţa, şi în 1974, la Berlin. La CM din 1974, a fost golgheterul competiţiei, cu 43 de goluri marcate.
La Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, a fost componentul echipei României medaliată cu bronz, dar a evoluat într-o o singură partida. În 1976, însă, la JO de la Montreal unde echipa României a cucerit medalia de argint, a evoluat în şase partide şi a fost golgheterul competiţiei, cu 32 de goluri marcate. În 1980, a participat pentru a treia oară la o ediţie a Jocurilor Olimpice, şi s-a întors din nou cu o medalie, de dată această de bronz. A evoluat în toate cele şase partide şi a marcat 23 de goluri.
După ce s-a retras din activitatea competiţională a început o carieră de antrenor în Italia, unde a fost antrenor-jucător. La întoarcerea în România, a fost secundul lui Radu Voina la Steaua, în paralel, pregătind naţională masculină de handbal – tineret. Din 1991 până în 1994, a fost antrenor principal la Steaua.
În 1994, a plecat în Qatar, unde a fost antrenorul coordonator al tuturor echipelor naţionale de handbal ale acestei ţări, iar la campionatul de tineret din Argentina, din anul 1995, echipa pe care o antrena a învins naţională României.
El a revenit în ţară în 1999 şi până în 2002 a fost ou antrenor principal la Steaua, cu care a mai reuşit să câştige două titluri de campion şi două cupe ale României, în 2000 şi 2001.
În 2002 a renunţat la antrenorat, din cauza unor probleme de sănătate, şi a fost cooptat în staff-ul de conducere al secţiei de handbal a Stelei.
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. I-a fost acordată Medalia naţională “Serviciul Credincios” clasa I.
