Cunoscutul profesor constănțean Stere Stavrositu a trecut la cele sfinte. Numele său este o emblemă a Colegiului Comercial “Carol I”, devenirea sa profesională fiind legată de numele acestui liceu, a anunțat conducerea instituției.
A fost profesor de Tehnologie culinară și tehnica servirii vreme de decenii, șlefuind generații întregi de elevi și fiind un adevărat mentor pentru colegii săi. Pasiunea pentru profesie și ambiția de a fi un profesionist deplin, l-au determinat să-și completeze activitatea în calitate de formator, autor a 16 cărți de specialitate, președinte fondator al Fundației “Arta serviciilor în turism”. Performanțele sale profesionale au fost recunoscute de comunitatea locală, numele său fiind inclus în “Dicționarul de personalități dobrogene”, vol III, editat de Biblioteca Județeana “I. N. Roman” și Biblioteca Universității “Ovidius” Constanța.
„Domnul profesor Stere Stavrositu, un respectat intelectual al Constanței, cu o viață închinată profesiei de dascăl, turismului și alimentației publice, lasă un gol în sufletul colegilor, generațiilor de elevi și personalităților din domeniul pe care l-a servit cu atâta pasiune. Drum lin, stimate domnule profesor!“, au transmis reprezentanții liceului.
Cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu la Casa Albastră. Profesorul Stere Stavrositu va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul Central în data de 16 februarie 2023, ora 13.00.
Cărți scrise de prof. Stere Stavrositu: „Cartea lucrătorului din restaurante”; „Ghid profesional în Alimentația Publică”, „Meniul de preparare la servire”; „Semipreparatele în bucătăria modernă”; „Manual de tehnologie culinară și tehnica servirii consumatorilor” (coautor) ; „Preparate de bar”; „Practica serviciilor în restaurante și baruri”; „Familia. Școala bunelor maniere. Abecedar culinar”; Manual „Tehnica servirii Consumatorilor pentru Licee Economice de Alimentația publică” (coautor); „Rețetar de preparate culinare și arta serviciilor în restaurante pentru turismul internațional”; „Arta serviciilor în restaurante, baruri și hoteluri”; „Rețetar de preparate culinare, de cofetărie – patiserie și arta serviciilor în restaurante pentru turismul intern și internațional; „Familia. Arta decenței și gastronomiei în familie și societate”; „Arta serviciilor în restaurante gastronomie și servicii hoteliere”; „Arta serviciilor în restaurante, baruri, tehnologie culinară și servicii hoteliere și „Ospitalitatea în Turismul Românesc”.
Un dascal de exceptie!!!Dumnezeu sa va odihnesca in pace, Domnule Profesor, si sa va ridice la dreapta Sa!
Dumnezeu sa l ierte ! Un mare profesor de excepție care a învățat generatii, printre care si eu am avut privilegiul de a fi elevul Dumnealui ! Dumnezeu să l odihnească în pace !
Dumnezeu sa îl odihneasca .Am avut plăcerea ca timp de 4 ani sa îmi fie profesor, un om extraordinar , nu am cuvinte😰😰😰😰
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Profesor și diriginte a promoției 1964 – 1967 Un profesor de excepție Foști elevi conduc și acum mari restaurante în țară și străinătate. Drum lin spre stele Domnule Profesor. Sincere condoleanțe familiei.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Drum lin Domnule profesor. Ați fost un dascăl desăvârșit, v am avut profesor în anii 1971 – 1973. Un om deosebit.
Dumnezeu sa l odihnească în pace și liniște! Drum lin D-nule profesor
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Drum lin Domnule profesor. Ați fost un dascăl desăvârșit, v am avut profesor în anii 1971 – 1973. Un om deosebit.
Dumnezeu sa-l ierte🙏Odihna vesnica Domnule Profesor !un om minunat am avut noroc sa-i fiu eleva !
Dumnezeu să-l odihnească.Am avut deosebita plăcere să-l am profesor în 1987si nu voi uita vorbele dânsului:”Scot bucătar din tine”Mulțumesc ptr răbdarea avută atunci iar azi sunt șef bucătar in urma lecțiilor și sfaturilor primite.