A tâlhărit o femeie pe stradă, în plină zi

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Constanța, bănuit de tâlhărie.

Astfel, la data de 9 octombrie a.c., polițiștii constănțeni au fost sesizați despre faptul că, un bărbat i-ar fi smuls unei femei, în vârstă de 36 de ani, portofelul și telefonul mobil, bunuri pe care femeia le avea în mână. Fapta a avut loc în jurul orei 10:20, pe raza municipiului Constanța, în zona complexului Dacia.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, s-a stabilit faptul că, autorul faptei de tâlhărie este bărbatul, în vârstă de 33 de ani, care s-ar fi folosit și de un card bancar contactless al persoanei vătămate, pentru achiziționarea unor bunuri, dintr-un magazin alimentar.

Polițiștii constănțeni au reținut în sarcina bărbatului săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, acesta fiind reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore și introdus în arestul preventiv al IPJ Constanța, urmând ca la data de 11 octombrie a.c., să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Van Oord joacă alba-neagra cu instanțele. România este stat de drept sau stat-vasal?

joi oct. 11 , 2018
Veniți în România cu surle și trâmbițe, olandezii de la Van Oord au câștigat două dintre cele mai mari licitații organizate de către statul român. Ei au câștigat, românii au lucrat. Deși vorbim despre lucrări de mare amploare, olandezii nu au avut mai mult de 40 de angajați niciodată. Ca […]
sediu central van oord

V-ar putea interesa și: