ABADL vrea dezbatere publică pentru a se stabili soarta pasarelei din Mamaia

pasarela din mamaia

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral continuă demersurile pentru a găsi cea mai bună soluție în ceea ce privește pasarela de promenada din zona debarcader Cazino – Mamaia. Aceasta este o structură cuprinsă în arealul plajelor turistice aferente stațiunii Mamaia, ce face obiectul contractului de proiectare și execuție lucrări pentru “Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona MAMAIA” din cadrul proiectului “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, Faza II (2014-2020).

În acest sens, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a solicitat antreprenorului, aflat în etapa elaborăriiproiectului tehnic de execuție a schemei de protecție costieră Mamaia – SC BOSKALIS SRL, să ofere beneficiarului – A.B.A.D.L.date privind influența pasarelei pietonale existente în zona Cazino asupra profilului de plaja proiectat, astfel încât să fie respectate toate cerințele de proiectare prevăzute în caietul de sarcini.

Ținând cont și de interesul crescut privind viitorul pasarelei, atât din partea unor insituții publice, cât și a opiniei publice, reflectate de media românească, A.B.A. Dobrogea – Litoral, în calitate de beneficiar al lucrărilor de reabilitare și protecție costieră din zona Mamaia, intenționează să realizeze o dezbatere transparentă cu participarea tuturor factorilor interesați care să conducă la luarea unei decizii privind integrarea pasarelei pietonale în cadrul viitorului proiect.

Specialiștilor A.B.A. Dobrogea – Litoral le este necesar să cunoască impactul structurii pasarelei asupra profilului de plaja prin cumulareainformațiilor obținute din concluziile expertizei tehnice asupra pasarelei și cele din modelarea morfo-dinamică a evoluției liniei țărmului, conform cerințelor caietului de sarcini. Abia apoi, se poate discuta, în mod concret, de către orice instituție publică interesată, despre salvarea și reabilitarea acestui monument istoric.

Pentru că toate aceste cerințe sunt în responsabilitatea Antreprenorului, a solicitat acestuia, să comunice conform graficului de execuție, până la 15 aprilie 2020, datele preliminare privind impactul pasarelei asupra profilului de plaja din vecinătatea acesteia, astfel încât, ținând cont și de condiționalitățile avizului de la Ministerul Culturii, sa existe o imagine completă din punct de vedere informațional și să se treacă în mod concret la etapa decizională.

În prezent,pasarela de promenadă din zona debarcader Cazino – Mamaia nu aparține instituției noastre, deținătorul legal al acestei construcții este LITORAL S.A. , care se află în curs de lichidare.”Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral își dorește ca pasarela din zona Cazino – Mamaia, să fie integrată în acest proiect de protecție împotriva eroziunii costiere și să redevină un punct de reper al staţiunii, care să atragă din nou mii de turisti, să redevină un simbol având în vedere că edificiul datează de pe vremea regelui Carol al II-lea”, a declarat directorul A.B.A.D.L., Bogdan BOLA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Horia Constantinescu, în luptă cu bișnițarii

lun mart. 30 , 2020
Horia Constantinescu, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a pornit o luptă împotriva celor care măresc nejustificat prețurile în această perioadă de epidemie. Constantinescu a trimis o întrebare primului ministru, la care a primit și răspuns: cererea sa este în analiză. „Legea ANTISPECULA este in analiza ANPC! Fara […]
horia constantinescu

V-ar putea interesa și: