Un muncitor necalificat, angajat al Midia International SA, a căzut de pe o scară, de la 2 metri înălțime, azi, în jurul orei 09.30. Inspectoratul Teritorial de Muncă a declanșat o anchetă în acest caz.
„Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către SC MIDIA INTERNAȚIONAL SA, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Munca din Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz”, susțin inspectorii ITM.
Midia International SA are ca obiect principal de activitate „manipulări” și a avut în 2020 o medie de 49 de angajați. Acționar majoritar, cu 93,97% din acțiuni, este Prodexport Logistics SA, care are același obiect de activitate și care este deținută, în proporție de 99%, de o femeie de 83 de ani, născută în satul Petroșani.
Sursă foto: midiashipyard.ro