Astăzi, 11 martie, un accident în care două persoane au fost rănite ușor a avut loc în zona Casei de Cultură din municipiul Constanța.
Astfel, în jurul orei 10.00, un bărbat, de 30 ani, din Constanta, a condus un autoturism pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. La intersecția cu strada I.G.Duca, pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță, a intrat în coliziune față spate cu un autoturism, condus de un bărbat, de 57 de ani,din Constanța.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a doi pasageri din al doilea autoturism, o femeie, de 50 de ani, respectiv un minor, de 11 ani.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.