Un accident rutier grav s-a produs astăzi în localitatea Palazu Mare, pe strada Liviu Rebreanu, în dreptul numărului 20. Au fost implicate două autoturisme – unul s-a răsturnat.
La locul incidentului au intervenit echipaje de la Detașamentul Fripis, inclusiv o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj SMURD, precum și un echipaj ATPVM Port. Din accident au rezultat șapte victime: cinci sunt adulți, iar doi sunt copii.
Cinci dintre persoanele rănite au fost transportate la spital, fiind conștiente și cooperante. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.