Accidentele rutiere se țin lanț în Constanța: nouă persoane rănite, 13 mașini avariate în 12 ore

În Constanța devine din ce în ce mai periculos să conduci. Numărul de accidente este în creștere, iar cel al oamenilor care mor pe șosele a crescut anul trecut cu 40% față de acum doi ani. Astăzi, 1 aprilie, a fost o zi neagră în Constanța. Din păcate, nu este păcăleală. Nouă persoane au fost rănite, printre care doi copii, iar 13 mașini au fost serios avariate.

A început prost de dimineață. În jurul orei 08.00, două autoturisme s-au accidentat pe strada Baba Novac, la intersecție cu strada Constantin Bobescu. Salvarea a transportat la spital o doamnă.

Peste o oră, un autoturism a intrat într-un stâlp, la intersecția străzilor Călărași cu Mihai Viteazu. O Două persoane au fost rănite.

Puțin înainte de ora 13.00, prin numărul de urgență 112 a fost anunțat un alt eveniment rutier. De data aceasta a fost vorba despre trei autoturisme implicate, pe DN2A, între Ovidiu și Palazu. Două persoane au fost rănite, dar nu foarte grav.

N-a trecut nici jumătate de oră până la următorul accident. S-a întâmplat în Mamaia, vizavi de restaurantul Sirena. Au fost implicate două autoturisme, o persoană a rămas încarcerată într-una din ele. Detalii AICI.

Pe la 16.40, două autoturisme s-au lovit la intrare în localitatea Valu lui Traian. O persoană a fost rănită, dar a rămas conștientă.

Două ore mai târziu, telefoanele de la 112 sunau din nou. Acum, pentru un accident pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, în care au fost implicate tot două autoturisme. Din păcate, doi copii au fost răniți.

A urmat un accident în care a fost implicat un bărbat de 39 de ani. Acesta nu conducea o mașină, ci se deplasa cu trotineta pe șoseaua Mangaliei. A intrat într-un pilon și a ajuns la spital cu traumatism toracic.

Și ziua nu s-a terminat. Statistica de mai sus acoperă numai 12 ore.

Numărul accidentelor mortale a crescut cu 30%

Județul Constanța se confruntă cu o problemă extrem de gravă: numărul oamenilor care au murit în accidente rutiere a crescut cu 40% anul trecut, față de 2020. Cu cifre asemănătoare s-au majorat și numărul accidentelor grave, dar și numărul total al accidentelor.

Statistică a fost prezentată recent de chestorul Adrian Constantin Glugă, inspectorul șef al IPJ Constanța.

„În anul 2021, polițiștii au constatat 541 de infracțiuni la regimul rutier. Totodată, au fost aplicate 19.487 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute, în vederea suspendării, 2.872 de permise de conducere și 873 de certificate de înmatriculare retrase. În ceea ce privește riscul rutier, în perioada de referință, în județul Constanța au fost înregistrate 1.063 (+281 față de anul precedent) de accidente de circulaţie, 141 (+32) dintre acestea fiind raportate ca accidente rutiere grave. Din punctul de vedere al consecinţelor acestor accidente, indicatorii analizaţi au evidenţiat faptul că cele 141 de accidente rutiere grave s-au soldat cu decesul a 81 de persoane (+23).”, a precizat șeful IPJ Constanța.

Acesta a subliniat că principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost traversarea neregulamentară a pietonilor, neacordarea priorității pietonilor și viteza neadaptată la condițiile de drum.

L-am întrebat și cum explică numărul foarte mare de accidente mortale. În 2020 au fost 53, iar în 2021 s-au înregistrat 81 de decese, adică unul la circa 4 zile, în medie. Detalii AICI.

Cultură și amenzi

De ce românii respectă regulile în străinătate, dar acasă nu? De ce ne transformăm brusc atunci când trecem granița? De ce murim pe șosele în număr atât de mare?

L-am întrebat un pe un specialist, un om care de câteva decenii este expert în analiza accidentelor aceste lucruri.

Mi-a spus ceva ce m-a mirat: „Din cauza culturii”.

Ce are de-a face cultura cu condusul? Păi are, pentru că și a conduce presupune un gen de cultură, spune el. Apoi mi-a vorbit despre cum, atunci când italienii, de exemplu, îl dădeau pe Dante, noi nici măcar nu vorbeam limba română în biserică. Un popor care are cultură literară își creează și cultură automobilistică. Mă gândeam, când îmi vorbea, dacă un domn în costum, cu papion, care ascultă Bach în mașină, va ieși nervos, înjurând de mamă, dacă cineva îi taie calea. Sau dacă va tăia el calea cuiva.

I-am spus expertului că teoria lui e interesantă, dar parcă ceva nu stă în picioare.

Da, desigur, mai e ceva, mai important, a replicat: amenzile.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Accidentele rutiere se țin lanț în Constanța: nouă persoane rănite, 13 mașini avariate în 12 ore

  1. traficul a crescut, soferi mai agresivi, dar masuri de calmare nu prea. in olanada s-au scris carti pe tema asta si se aplica. pe ce loc e olanda?
    treceri de pietoni ridicate, la nivel cu trotuarul. au dinastea pana si bulgarii. noi zero.
    cate treceri noi de pietoni s-au facut in ultimul an? zero

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Liberalii sunt convocați sâmbătă în Biroul Executiv

sâm apr. 2 , 2022
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu (foto), a convocat pentru sâmbătă Biroul Executiv al formaţiunii. El spune că şedinţa BEx de vineri în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional al PNL nu a fost statutară, deoarece nu a fost convocată nici de el, nici de secretarul general. „Toate documentele care […]
florin citu

V-ar putea interesa și: