La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în perioada 12 – 14 mai a.c., se va acționa în baza unui plan național al Poliției Române, polițiștii urmând a desfășura activități zilnic pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere.
În intervalul menționat se vor organiza acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, fiind folosite efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalității economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, respectiv intervenţii şi acţiuni speciale, din cadrul unităţilor IPJ Constanța.
La acțiuni vor participa circa 400 de polițiști constănțeni din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalității economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, respectiv intervenţii şi acţiuni speciale, din cadrul unităţilor IPJ Constanța.
Printre obiectivele urmărite se vor număra:
creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii, prin organizarea de acţiuni specifice punctuale, întărirea prezenţei poliţiştilor în mediile şi zonele de interes operativ, pentru descurajarea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele de risc criminogen;
menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică prin prevenirea comiterii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a celor săvârşite cu violenţă;
reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora cauzate de încălcarea de către conducătorii de vehicule, a normelor privind circulaţia pe drumurile publice;
protejarea fondului piscicol naţional prin prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal în perioadele de prohibiţie stabilite prin Ordinul Comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrului mediului nr. 144 din 17.02.2017;
protejarea fondului forestier şi cinegetic și a mediului înconjurător prin organizarea de acţiuni şi controale în vederea depistării şi sancţionării persoanelor care încalcă prevederile legale în domeniu.
Polițiștii constănțeni vor acționa pe următoarele direcţii de acţiune:
Pe linie de ordine publică pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce se comit, de regulă, în zona discotecilor, barurilor, night club-urilor şi altor localuri de alimentaţie publică; asigurarea intervenţiei operative la evenimentele sesizate prin S.N.U.A.U. 112;prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, precum și a faptelor ilegale asociate circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos; cooperarea permanentă cu structurile de jandarmi, competente teritorial, pentru asigurarea intervenţiei specifice în situaţia producerii unor acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice; verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor; prevenirea şi/sau aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infracţionale și combaterea fenomenelor cu impact stradal (cerşetoria, prostituţia şi proxenetismul, furtul, tâlhăria, înşelăciunile etc.); identificarea bunurilor provenite din comiterea de infracţiuni; intensificarea schimbului de date şi informaţii cu celelalte structuri ale M.A.I. cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea oricăror situaţii generatoare de riscuri la adresa ordinii şi siguranţei publice.
Pe linie de poliţie rutieră pentru intensificarea activităţilor pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi a faptelor antisociale, precum şi pentru fluidizarea traficului rutier pe tronsoanele de drumuri naţionale, în funcţie de creşterea valorilor de trafic; depistarea şi sancţionarea persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive care conduc autovehicule; depistarea și sancționarea pietonilor care travesează neregulamentar sau folosesc incorect partea carosabilă; prezenţa echipajelor de poliţie rutieră dotate cu aparatură de supraveghere video a traficului, pe principalele artere de circulaţie, pentru verificarea respectării regimului legal de viteză.
Pe linie de combatere a infracțiunilor de natură economică pentrudesfășurarea de activități specifice pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale si a altor infracțiuni specifice de natură economico-financiară; organizarea și derularea de operațiuni de exploatare a probatoriului în dosare penale vizând criminalitatea specifică.
Pe linie de investigații criminale pentru intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă îndeosebi în zonele frecventate de tineri (discoteci, baruri, night club-uri etc.) precum şi monitorizarea stărilor conflictuale; desfăşurarea de activităţi în cooperare cu structurile de ordine publică şi poliție rutieră, în vederea prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale, a faptelor de cerşetorie, vagabondaj, în scopul asigurării unui climat de siguranţă a cetăţenilor; verificarea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar/controlului judiciar pe cauţiune/arestului la domiciliu; intensificarea activităților de prindere a persoanelor urmărite care se sustrag arestării preventive, executării pedepsei închisorii sau faţă de care au fost emise mandate europene de arestare sau mandate de urmărire internațională la solicitarea altor state; intensificarea activităţilor pentru depistarea persoanelor dispărute, în special minori şi încredinţarea acestora familiilor sau autorităţii tutelare.
Pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase pentru desfăşurarea de activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere regimului armelor, muniţiilor, a fondului cinegetic şi substanţelor periculoase, în special a portului şi folosirii în locuri publice a armelor de foc.
Pe linie de acțiuni speciale și intervenție pirotehnică pentru asigurarea rezervelor de intervenţie, la nivelul IPJ Constanța care, la solicitare, să intervină pentru sprijinirea elementelor de dispozitiv existente, în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite; participarea, la solicitare, pentru efectuarea controlului pirotehnic, în scopul identificării unor eventuale substanţe sau dispozitive explozive improvizate, la locurile de desfăşurare a activităţilor şi neutralizării unor obiecte suspecte care ar putea conţine asemenea dispozitive.