In perioada 23 – 27 mai 2022, a avut loc prima mobilitate profesori – elevi (LTT) din cadrul proiectului Erasmus+ „Act for a sustainable life (ref. no: 2021-1 PL01-KA210-SCH-000032302), la Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” Năvodari, în parteneriat cu Polonia și Turcia, sub coordonarea Poloniei.
Echipa formată din profesoarele Alina Bulgariu (coordonator), Arşaluis – Luiza Rîpeanu, Alina Oprean, director adjunct Roxana Filip, Cristina Vasile si Petronela Dunăreanu a pregătit numeroase activități de conștientizare a mediului și a climei in cele 5 zile de mobilitate.
Un training de conștientizare a schimbărilor climatice a fost oferit de liceu după prezentările introductive ale școlilor, activitățile din prima zi fiind completate cu o vizită la centrul de meteorologie, la Delfinariu, la Microrezervatie, o vizită la Muzeul de Istorie și o plimbare în zona peninsulară din orașul Constanța.
In cea de-a doua zi, au mers la pădurea Comorova din statiunea Neptun unde au avut loc actiuni de ecologizare. În cea de-a treia zi, elevii au fost instruiți sa folosească corect imprimanta 3D și au fost tipărite mici ecusoane care au fost oferite elevilor si profesorilor. In cea de- a patra zi, au vizitat centrul de reciclare GreenTech, din localitatea Lumina, au primit informații despre activitatea desfășurată. De asemenea, elevii care au participat la activitatea de plantare a unui pomişor în curtea interioară a școlii, au plantat apoi răsaduri de flori la GardenShop.
În ultima zi a mobilității, au participat la un atelier handmade organizat în liceu, avȃnd astfel posibilitatea să îşi demonstreze creativitatea. Spre final, au fost împărțiți in echipe transnationale şi au scris impresiile lor despre aceasta primă mobilitate în Romȃnia, realizând postere frumoase. Și-au dezvoltat competențele lingvistice, iar cunoașterea și fuziunea interculturală au fost asigurate. După ceremonia de acordare a certificatelor, profesorii și elevii și-au luat rămas bun și au părăsit Constanța cu amintiri frumoase, dornici de a se întâlni în cadrul mobilității din Turcia, care va avea loc în octombrie 2022.