Acțiunea „Blocada” a continuat în Năvodari și Mangalia

În noaptea de 13 spre 14 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, Secției 5 Poliție Rurală Cogealac și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat activități, în sistem integrat, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

Acțiunea a avut drept scop menținerea climatului optim de ordine și liniște publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost verificate 40 de vehicule și 3 locații publice.

Totodată, 10 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

Nu în ultimul rând, au fost verificate 7 persoane față de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar și o persoană față de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 la O.U.G. 195/2002, 5 la Legea 61/1991 și 1 la Legea 132/2017.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 16.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În plus,  fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 13 octombrie a.c., polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 22, în apropierea comunei Mihai Viteazu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la aceeași dată , polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, Secției 3 Poliție Rurală Mangalia și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Activitățile desfășurate au avut loc în cadrul acțiunii „Blocada”, care are loc la nivel național.

Astfel, au fost legitimate peste 70 de persoane și au fost verificate 40 de vehicule.

Totodată, 29 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 2 cu aparatul drugtest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 la O.U.G. 195/2002 și 7 la Legea 61/1991, în valoare totală de peste 8.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O fată de 18 ani a băut, a furat o mașină și a intrat cu ea în gard. Un băiat a încercat să o acopere

sâm oct. 14 , 2023
La data de 14 octombrie, în jurul orei 01.25, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ciocârliei, s-a produs un accident de circulație. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o femeie, de 18 ani, ar fi […]

V-ar putea interesa și: