La data de 11 spre 12 august, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, au continuat acțiunea „Blocada”.
„Polițiștii și jandarmii au acționat, în sistem integrat, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Scopul acțiunii a fost asigurarea siguranței constănțenilor și turiștilor aflați pe litoralul Mării Negre, în perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și Ziua Marinei Române.”, au transmis reprezentanții IPJ Contanța.
Totodată, s-a urmărit creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost verificate peste 60 de vehicule și 11 locații publice.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei, dintre care 27 la O.U.G. 195/2002, 8 la Legea 61/1991, iar restul pentru alte abateri.
Totodată, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
De exemplu, la data de 11 august a.c., în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Vadului, din Comuna Corbu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs, și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.