Adăpostul pentru animale fără stăpân a început pregătirile pentru iarnă

Adăpostul pentru animale fără stăpân din Constanța a început pregătirile pentru iarnă.

Paleții din padocuri au fost căptușiți cu fân iar țarcurile au fost izolate cu tablă pentru a proteja animalele de vânt și de zăpadă.

În momentul de față adăpostul găzduiește aproximativ 200 de câini care așteaptă în continuare să fie adoptați de constănțeni inimoși.

Niciun câine nu a fost eutanasiat în cele aproape 9 luni de activitate a Serviciului de Gestionare a Animalelor Abandonate, iar  în urma  campaniei “Adoptă un cățel” derulată de Primăria Municipiului Constanța, peste 1.000 de patrupede și-au găsit un stăpân.

Câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăpostului din strada Vârfu Cu Dor  pot fi revendicaţi sau adoptaţi gratuit. Încredinţarea câinilor se face numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

În acest sens, încurajăm pe constănțeni să se alăture campaniei de adopție a câinilor comunitari. Solicitările se pot introduce imediat ce patrupedul a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării.

Iubitorii de animale, care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc, nu trebuie să lase câinii liberi, din nou, pe străzi. Ei au obligația să-i îngrijească și să respecte normele legale. Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și  este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Prima profesoară a Universității NYUAD din Abu Dahbi. Despre evoluție și educație la cel mai înalt nivel

mie dec. 4 , 2019
Mariët Westermann s-a mutat pentru prima dată în Emiratele Arabe Unite în perioada când sistemul de educație universitar era la început de drum. Atunci, profesoara și-a părăsit postul de istoric al artei, din cadrul Institutului de Arte Plastice al Universității New York și a acceptat provocarea de a participa la […]

V-ar putea interesa și: