Polițiștii Secției 2 din municipiul Constanța au desfășurat, în noaptea de vineri, 7 ianuarie, spre sâmbătă, 8 ianuarie a.c., acțiuni pentru verificarea modului de respectare a normelor impuse de legislația în vigoare, în ceea ce privește prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane, fiind verificate și 7 societăți comerciale. În urma activităților, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.800 de lei, dintre care 7 la Legea 55/2020, în valoare de 6.000 de lei.
Polițiștii au identificat două săli cu profil jocuri de noroc, administratorii societăților comerciale fiind sancționați, cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea programului de funcționare.
Din informațiile noastre este vorba despre sălile de jocuri La Vegas Games.