Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, anunţă că săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi de minus 10, până la minus 15 şi chiar minus 20 de grade Celsius, în condiţiile pătrunderii unei mase de aer polar. Cele mai scăzute temperaturi ale acestei perioade geroase sunt aşteptate pentru dimineţile zilelor de marţi şi miercuri.
Conform lui Mateescu, un val de aer polar va intra în România începând de duminică, iar nivelul temperaturilor va scădea întâi în Moldova, unde temperaturile nu vor mai depăşi 1 – 6 grade Celsius şi apoi în restul ţării.
„Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor. Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei. Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineaţă, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat, vineri seară, la TVR Info, directorul ANM, Elena Mateescu.
Ea a precizat că sâmbătă dimineaţă sunt preconizate precipitaţii sub formă de ploaie în vestul, centrul şi nordul ţării, iar de duminică noaptea acestea vor începe să se transforme în ninsori, din zonele nordice şi cea a Moldovei. Ulterior aria ninsorilor se va extinde şi în sud, în condiţiile extinderii masei de aer polar.
Răcirea este una semnificativă pentru săptămâna 8-16 ianuarie, după care ne așteptăm să intrăm într-un normal din punctul de vedere al regimului de temperaturi și al cantităților de precipitații”, mai spune directorul ANM.