Aeroportul Mihail Kogălniceanu vrea să construiască o linie ferată care să îl lege de Portul Constanța, care va ajuta inclusiv „acțiunile militare”

Conducerea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu a anunțat că vrea să realizeze o cale ferată care să lege aeroportul de port.

Directorul Bogdan Ionuț Artagea  va prezenta mâine, 23.08.2023, în cadrul conferinței de presă susținută cu ocazia Ședinței Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România, o  soluție de conectivitate pentru Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța, în vederea realizării unei legături feroviare duale, care va contribui la realizarea unui hub multimodal sustenabil aeroport – feroviar – mobilitate urbană – port, ce va facilita randamentul fluxurilor de mărfuri care vin/pleacă spre țările Europei Centrale și de Est, precum și creșterea interoperabilității interne și externe din/spre Portul Constanța.

Soluția de conectivitate feroviară duală la Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța propusă are o lungime de aproximativ 25 km, cale ferată simplă electrificată, care se compune din:

  • o ramură principală civil-comercială în lungime de 11.2 km;
  • o ramură comercială-militară în lungime de 11.8 km;
  • un racord de 1.2 km.

Astfel, municipiul Constanța va avea un aeroport conectat la rețeaua primară feroviară (parte din rețeaua TEN-T), accesul civil în cadrul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța fiind facilitat iar transportul cargo și  activitățile necomerciale desfășurate pe parte militară eficientizate.  

Proiectul propus va contribui la creșterea capacității de tranzitare a pasagerilor, a mobilității urbane, respectiv a transportului de mărfuri și acțiuni militare, asigurând complementaritatea și sinergia cu proiectele feroviare, rutiere și de infrastructură portuară aflate în dezvoltare la nivelul Portului Constanța.

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța beneficiază de sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru implementarea proiectelor de investiții care vin în sprijinul cetățenilor și dezvoltării infrastructurii de transport din România.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

7 comentarii la “Aeroportul Mihail Kogălniceanu vrea să construiască o linie ferată care să îl lege de Portul Constanța, care va ajuta inclusiv „acțiunile militare”

  1. Iarasi idei de liga a doua!
    De ce simpla si nu dubla?
    De ce orice idee este doar pe jumatate?
    Stadion de 18 000 locuri nu de 30 000 ca la Craiova
    Sala polivalenta de 5000 locuri nu de 10 000 ca la Cluj,etc etc etc

    1. Ca nu au nici-o viziune.. Gândesc pe termen scurt, ca mai mult nu pot, nu au cu ce sa gândească..

  2. De ce nu leagă direct cu linia ferată spre Tulcea ,ar rezolva și transportul public și de marfă fără să mai ocolească pe la Medgidia.

  3. Pentru că există deja o linie de tren ce trece prin Ovidiu, simplă, care era cîndva dublă.
    Să o modernizeze, să mai pună o linie lîngă, cum a fost și s-o elctrifice.
    Și da, ar putea să o lege și de linia care duce la Tulcea și de zona industrială de la Ovidiu – Lumina. Și poate refac și legătura prin tunel feroviar spre port.

  4. dar de ce nu o linie directa si cu gara din Constanta, asa pentru viitor, stadionul mai bine nu l ar mai face , capacitate cat o sala de sport, mai mare rusinea ditamai orasul

  5. Astia nu se gandesc la pasagerim. Singura lor grija este militarizarea completa a acestui aeropirt. Pentru civili sa mearga la Bucuresti 3 ore cu autocarul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Codul galben de caniculă se prelungește la Constanța

mar aug. 22 , 2023
Meteorologii au anunțat astăzi prelungirea codului galben de caniculă, val de căldură și disconfort termic ridicat, valabil până miercuri seară.    Astăzi și mâine pe litoral disconfortul  termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general […]

V-ar putea interesa și: