Producătorul italian de elicoptere Finmeccanica AgustaWestland și-a prezentat, pe 17 iulie, modelul de elicopter de ultimă generație AW189 în cadrul unui eveniment special, organizat alături de partenerul său român, Vega Offshore, companie membră a GSP Holding.
Participanții la eveniment au avut ocazia, la sol și pe parcursul unui zbor demonstrativ, să evalueze performanțele tehnice și de siguranță ale acestui model creat special pentru operațiuni offshore.
Evenimentul de prezentare a modelului AW189 are loc la scurt timp după ce GSP Holding a achiziționat și folosește deja cu succes modelul AW139 pentru operațiunile sale offshore din Marea Neagră.
Comparativ cu AW139, modelul AW189 vine cu performanțe mai bune în ceea ce privește distanțele pe care le poate acoperi și capacitatea, astfel că cei care le operează beneficiază de toate avantajele pe care clasa de elicoptere AW le oferă în materie de standarde de siguranță, mentenanță, traning și design.
Modelul AW189, primul aparat de nouă generație din clasa sa, este operațional deja în Europa occidentală, Orientul Mijlociu și Asia, iar flota de aproape 20 de aparate livrate până în acest moment a făcut deja peste 3.500 de ore de zbor. Lansat în 2011, AW189 a fost creat pe fondul creșterii cererii pe segmentul de elicoptere bimotor de dimensiuni medii, dat fiind că este un model versatil, multifuncțional și accesibil ca preț.
Cu un tonaj de 8,3 până la maxim 8,7 tone, AW189 a fost optimizat pentru transport offshore și misiuni de salvare pe mare (SAR – search and rescue). Cu peste 150 de comenzi ferme plasate atât de operatori, cât și de companiile de leasing de elicoptere, AW189 este de departe liderul categoriei.
Totodată, AW189 este un model de succes pe segmentele de transport corporate și de misiuni de salvare la distanță, care necesită aparate de capacitate mare.
Configurația standard este de 16 locuri cu opțiunea de a ajunge la 19 locuri sau de a reduce la 12 locuri în cazul curselor pe distanțe lungi. Designul cabinei piloților a fost creat pentru a simplifica manevrele piloților și a crește siguranța. Modelul AW189 corespunde celor mai ridicate cerințe internaționale în materie de siguranță – EASA / FAA Part 29, JAR OPS 3 / EU-OPS.
Grație unui concept de cutie de viteze peste standardul industriei – poate menține funcțional elicopterul timp de 50 de minute chiar și în cazul pierderilor de ulei la cutia de viteze principală – modelul AW189 devine extrem performant în ceea privește siguranța și cursele offshore pe distanțe lungi. Nu în ultimul rând, modelul dispune de soluții avansate de training și suport – sistem de monitorizare și simulator de nivel D – care sporesc la maxim eficiența operațională și siguranța aparatului.
Despre AgustaWestland
Cu sediul în Italia, AgustaWestland, subsidiară a Finmeccanica, este un producător anglo-italian de elicoptere și unul dintre cei mai importanți jucători la nivel global.
A luat naștere în iulie 2000, după fuziunea dintre Agusta și Westland, diviziile de producție de elicoptere ale companiilor Finmeccanica și GKN. În 2004, Finmeccanica a achiziționat pentru 1,9 mld. dolari pachetul de 50% deținut de GKN în AgustaWestland, devenind astfel acționarul majoritar.
În 2014, veniturile AgustaWestland au ajuns la aproape 4,3 miliarde de euro, iar valoarea comenzilor plasate la nivelul lunii decembrie era de 4,5 miliarde de euro. Compania investește anual circa 11% din venituri în activitatea de cercetare și dezvoltare.
Mai multe informații la http://www.agustawestland.com/
Despre Vega Offshore
Vega Offshore este membru GSP Holding și furnizor de servicii de transport offshore cu elicopterul dedicat companiilor de petrol și gaze din Marea Neagră. Serviciile VegaOffshore includ transport de persoane și cargo, salvare pe mare și zboruri de intervenție medicală. Din octombrie 2014 a obținut cele mai noi certificări ale EASA – EU965 ertificare conform reglementărilor EASA.
Principala bază de operațiuni se află pe aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, iar principalul centru de mentenanță pentru elicopterele Agusta – Centrul de Service Agusta – se află pe heliportul Midia, care se întinde pe o suprafață de 30.000 mp.
În prezent, flota Vega Offshore deservește companiile petroliere din Marea neagră și include trei elicoptere – 2 modele AW139 și un Bell 429.