Actorul american Alec Baldwin a transmis, pe Twitter, primul mesaj după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins cu o armă de recuzită. „Cooperez pe deplin cu ancheta poliției privind modul în care această tragedie a avut loc”, scrie acesta.
„Nu există cuvinte să-mi exprim starea de șoc și tristețea privind tragicul accident care a luat viața Halynei Hutchins, o soție, mamă și colega noastră profund admirată. Cooperez pe deplin cu ancheta poliției privind modul în care această tragedie a avut loc și țin legătura cu soțul ei, oferindu-mi sprijinul pentru el și familia lui. Inima îmi este frântă pentru soțul ei, fiul lor și pentru cei care au cunoscut-o și iubit-o pe Halyna”, arată mesajul transmis pe Twitter de Alec Baldwin.
Actorul a ucis-o joi cu un foc de armă, accidental, pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizorul unui western care este filmat în această perioadă în statul american New Mexico, a anunţat Poliţia locală.
Directoarea de imagine Halyna Hutchins şi regizorul Joel Souza „au fost răniţi prin împuşcare atunci când Alec Baldwin a descărcat o armă de foc utilizată la filmările” pentru lungmetrajul „Rust”, a precizat biroul şerifului din comitatul Santa Fe într-un comunicat.
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu un elicopter la un spital din apropiere, unde decesul ei a fost declarat de medici.
Regizorul filmului „Rust”, Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost internat la terapie intensivă.