O persoană a fost zărită înecată, miercuri dimineață, în zona digului mare din Mangalia.
Un pescar a observat că un corp plutește la suprafața apei și a sunat la 112. Apelul a fost făcut la ora 9.16.
La fața locului au ajuns pompieri de la ISU Dobrogea, dar și medici de la Serviciul de Ambulanță al Județului Constanța.
Persoana înecată nu a putut fi scoasă la suprafață.
„Prin apel la 112 am fost solicitați să intervenim la o recuperare de cadavru în zona digului, la Mangalia. Au intervenit doi scafandri din cadrul ISU Dobrogea, cu sprijin de ambarcațiune a Gărzii de Coastă. Colegii au intervenit aproximativ 30 de minute, ulterior s-au retras din cauza condițiilor meteo nefavorabile (valuri mari).”, a precizat Anamaria Stancu, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.
În acest moment căutările au fost sistate.