Alexandru Rafila: „Vom ajunge la scenariul 4 în câteva zile”

scenariul 4

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat că se aștepta la o creștere vertiginoasă a numărului de noi cazuri de coronavirus. El spune că săptămâna viitoare am putea intra în Scenariul 4, adică România va depăși 2.000 de cazuri de infecții cu COVID-19, scrie Digi24.ro.

În România, s-a înregistrat vineri cea mai mare creștere a noilor cazuri de coronavirus de la izbucnirea pandemiei: au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire, pacienții noi având vârstele cuprinsă între 0 și 94 de ani, dar și 26 de decese, în total.

El a precizat că, deși au fost două-trei zile de stabilizare a numărului de cazuri, nu se poate spune că s-a ajuns la vârf și că trendul este de acum unul descrescător.

Cu siguranță va mai continua acest trend crescător, după părerea mea, până după Paști, dar e important să fie creșterea moderată, adică să nu se dubleze noile cazuri de la o zi la alta, ci să fie suportabil pentru sistemul de sănătate.

Alexandru Rafila

Rafila a mai spus că, cel mai probabil, abia în a doua parte a lunii mai va fi un trend descrescător al cazurilor de coronavirus.

Scenariul cel mai favorabil este ca în decurs de 7 zile să ajungem la 2.000 de cazuri. Dar este foarte probabil ca acest scenariu să fie depășit și să atingem mai repede 2.000 de cazuri. Scenariul 4 înseamnă că sunt peste 2.000 de cazuri confirmate și există posibilitatea să fie activată și a treia linie de spitale.

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a subliniat că, dacă epidemia va evolua cu sute sau mii de cazuri, spitalele nu vor mai face față și atunci trebuie să înceapă tratarea cazurilor ușoare acasă. Mai mult, va trebui protejat personalul medical prin cazarea acestora, ca să nu meargă acasă.

„Pe mine mă îngrijorează capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă. Un aparat pentru funcție respiratorie este folosit 3 săptămâni, în medie, la un pacient, iar noi avem doar vreo 1.300 de aparate”, a precizat Rafila.

România are 1.292 de cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit ultimelor date anunțate vineri, la ora 13.00.

Scenariul 4 în caz de coronavirus

Dacă în România vor fi confirmate mai mult de 2.001 de îmbolnăviri, se va activa scenariul 4, care este, în acest moment, cel mai resctrictiv luat în calcul de autorităţi. Ce măsuri se iau în scenariul 4 Este de aşteptat ca în acel moment graniţele României vor fi închise şi se vor lua, gradual, măsuri similare cu cele din Italia: intrarea unor zone/focare în carantină strictă, ceea ce înseamnă limitarea libertăţii de mişcare în public, izolare forţată la domiciliu şi a persoanelor neinfectate, pentru limitarea răspândirii virusului interzicerea adunărilor de persoane şi sub 100 de participanţi, închiderea unităţilor comerciale non-esenţiale (baruri, restaurante, magazine cu alt specific decât cel alimentar/medical/).


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Prefectul George Niculescu: Românii repatriați din Italia nu mai rămân în Constanța

vin mart. 27 , 2020
Începând de astăzi, 27 martie, cetățenii români aduși prin misiunea umanitară pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța vor fi transportați către județele de domiciliu. Decizia a fost luată ca urmare a colaborării între Prefectul Județului Constanța, George-Sergiu Niculescu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Velași CNCCI, cu susținerea premierului Ludovic Orban. Astfel, […]
prefectul Constanței, George Niculescu

V-ar putea interesa și: