Alianța Vestului a devenit realitate

Primarii din Cluj, Timișoara, Oradea și Arad au semnat Alianța Vestului.

Este o inițiativă pentru susținerea investițiilor, a locurilor de muncă, a infrastructurii și pentru mai buna absorbție a fondurilor europene.

Iată ce spun cei patru semnatari:

„Acest proiect nu are nicio legatura cu vreun proiect de separatism teritorial si resping categoric orice asociere in aceasta directie, acest proiect nu este indreptat impotriva Guvernului, ci dimpotriva, impreuna cu Guvernul Romaniei, folosind inclusiv resursele din fonduri europene, urmarim sa avem orase puternice si dezvoltate pentru a avea o Romanie mai bogata si prospera pentru toti romanii.

Romania va fi mai bogata si romanii vor ramane in tara daca toate motoarele dezvoltarii tarii, in cazul de fata orasele, vor maximiza, impreuna cu Guvernul, sansele de investitii si locuri de munca pentru o mai buna calitate a vietii aici, la noi acasa.

Prin aceasta initiativa, primarii din cele patru orase se asociaza in vederea promovarii si sustinerii in comun, inclusiv cu fonduri europene, a unor importante proiecte de infrastructura (precum Autostrada Transilvania, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteza intre cele patru orase, spital regional, tren/ metrou metropolitan), pentru sustinerea mobilitatii fortei de munca (mentinerea romanilor in tara si aducerea acasa a celor care muncesc in strainatate), pentru sustinerea cu prioritare a economiei digitale, a inovarii, a industriilor creative, pentru sustinerea si implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții si pentru sustinerea altor obiective de interes major pentru comunitatile noastre.

Sumar:

Obiectivele comune ale Alianței

1. Îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe.

• Accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania,

• Susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia,

• Susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara-Belgrad,

• Dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între toate cele 4 orașe,

• Finalizarea completă a tronsoanelor de centură și interconectarea la rețeaua TEN-T,

• Dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte,

• Dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional

• Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren / tramvai /troleibus / autobus electric / metrou metropolitan

• Susținerea mobilității forței de muncă,

• Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură.

2. Susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială

• Sprijinirea colaborării mediului de afaceri prin rețele de furnizori, clustere regionale

• Promovarea unui set comun de infrastructuri specifice, precum și un pachet de facilități oferite agenților economici,

• Susținerea inovării și a parteneriatelor între universități și mediul de afaceri, și administrația publică locală,

• Trei resurse de finanțare a proiectelor de infrastructură: 2% din PIB-ul național, bani aprobați de Uniune și fonduri împrumutate de la Banca Europeană, dezvoltarea constituind cea mai bună formă de protecție socială,

• Valorificarea oportunităților financiare și strategice oferite de politicile și programele europene și naționale,

• Susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții,

• Susținerea construirii Spitalelor Regionale de Urgență Cluj și Timișoara ca poli de interconectare cu spitalele județene,

• Programe de susținere a tinerilor pentru a rămâne în țară și de atragere și repatriere a celor care au emigrat,

• Susținerea cu prioritare a economiei digitale, a industriilor creative, cu valoare adăugată ridicată și nepoluante

• Promovare comună a proiectelor de dezvoltare la târguri și evenimente de afaceri.

3. Colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor în administrație.

• Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți,

• Dezvoltarea unor programe și proiecte de cooperare administrativă intra și interregională,

• Promovare unui set de politici publice menite să susțină o dezvoltare strategică vizionară, predictibilă și sutenabilă,

• Eliminarea birocrației suplimentare în utilizarea fondurilor europene,

• Realizarea procesului de regionalizare – autoritățile locale să își poată realiza propriul program operațional regional la nivelul regiunii,

• Transparența actului administrativ și deschiderea față de alte autorități publice locale.

4. Promovarea modelului european de politică publică, consonant cu societatea cunoașterii, promotor și valorizator de cultură.

• Implementarea cu schimb de idei și experiență a conceptului de smart city,

• Dezvoltarea și introducerea masivă în administrație a digitalizării și serviciilor de tip e-administrație și e-cetățean,

• Poziționarea domeniului culturii în centrul preocupărilor comune și, contextual, colaborare în cadrul proiectului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021,

• Facilitarea participării cetățenilor celor patru orașe la evenimentele culturale ale fiecărei municipalități organizatoare,

• Educație conectată la viitor, modificarea curriculei la toate nivelurile de învățământ pentru a se adapta noilor provocări sociale și economice, ca și aspirațiilor generațiilor de azi.

Astfel,

întemeindu-ne pe cele patru principii – dezvoltarea, libertatea, puterea comunităților și stabilitatea administrativă; aducând argumentele managementului urban performant, al dezvoltării orașelor noastre care, astăzi, constituie împreună al doilea pol economic al României, al unei culturi antreprenoriale dezvoltate și al poziționării noastre geostrategice; și asumând obiective comune în domeniul infrastructurii, economiei, performanței administrative, noilor tehnologii, educației și culturii,

Noi, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, lansăm această inițiativă spre folosul comunităților noastre și al țării.

Nicolae ROBU primarul municipiului TIMIȘOARA

Gheorghe FALCĂ primarul municipiului ARAD

Ilie BOLOJAN primarul municipiului ORADEA

Emil BOC primarul municipiului CLUJ-NAPOCA”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VIDEO Primarul Decebal Făgădău, pe scena Festivalului Iernii, în dialog cu copii: „Și eu îmi rod unghiile”

Dum dec. 9 , 2018
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, PSD, a inaugurat, ieri Festivalul Iernii și s-a urcat pe scenă, de unde le-a vorbit copiilor. Edilul a fost introdus pe scenă de trei actrițe, care, mirate, le-au spus celor prezenți: „Uite pe cine am găsit noi aici! Nici nu se putea altfel!”. Una dintre nu […]

V-ar putea interesa și: