Am fost la vot astăzi cu fiul meu, care a votat pentru prima dată.
Am votat de frică.
Mi-e teamă că tot ce s-a întâmplat bun în România în ultimele trei decenii – și trebuie să fii de rea credință să nu vezi că țara s-a schimbat enorm – nu este ireversibil. Mi-e teamă că populismul este un cancer care poate ajunge la metastaze, poate decima un popor care alege prost. Am văzut țări care au eșuat în urma unor alegeri proaste.
Combinat cu prostia, este letal.
N-am votat cu inima împăcată, pentru că niciun candidat nu m-a convins 100%. Nici măcar pe sfert nu m-a convins.
Sunt însă convins că lucrurile se pot degrada iremediabil și că putem ajunge în situația în care am putea regreta amarnic pentru că n-am făcut nimic.
Am ales pe cineva care a dovedit că poate lupta pentru România, că o poate moderniza, că o respectă și că o poate reprezenta cu onoare.
Am votat ca să nu regret că nu am făcut tot ce se poate.
Poate cel mai important însă, am votat pentru ca tinerii să aibă o șansă aici, să nu o mai caute în alte țări. Știu, este o misiune aproape imposibilă.
