Americanii investesc în economia României mai puțin decât valoarea armelor pe care le vând aici. Feblețea lor e Ungaria

Americanii investesc în economia României mai puțin decât valoarea armelor pe care le vând aici. Feblețea lor e Ungaria

Soldați germani au folosit o rachetă Patriot în timpul unui exercițiu desfășurat în Grecia. Sursa: thedefensepost.com (Photo By Officer Candidate Sebastian Apel, Air Defence Missile Group 24)

American – Romanian Business Council (AMRO) a organizat un eveniment pentru a anunța lansarea misiunii economice AMRO la București, care se va desfășura în perioada 14-15 septembrie 2022. 

Evenimentul, organizat și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, a beneficiat de prezența reprezentanților mediilor de afaceri din cele două țări, precum și de cea a reprezentanților administrației publice centrale din România.

„USA este partenerul strategic al României, iar acest lucru se vede foarte clar în rezultatele economice. Anul trecut, de exemplu, s-a înregistrat o valoare istorică a schimburilor comerciale dintre cele două state, astfel, la 1 noiembrie 2021, se înregistra un total de 2,271 de miliarde de euro. În plus, pentru că trebuie diferențiate schimburile de bunuri de cele de servicii, valoarea acestora din urmă s-a ridicat la 2,5 miliarde de euro. Totodată, la 1 ianuarie 2022, în România activau 8191 de companii americane, cu o valoare a capitalului social de peste un miliard de euro. Aceste companii pot fi definite ca ambasadorii în paralel ai SUA în România”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

SUA, al doilea mare investitor din Ungaria

Dacă ne uităm însă la ce se întâmplă la vecinii noștri, lucrurile numai par atât de roz.

Presa din Ungaria scria, anul trecut, că SUA a devenit al doilea mare investitor din Ungaria, cu circa 1.500 de companii care au angajat aproape 100.000 de oameni. Cifra aceasta, a locurilor de muncă ce au fost create, este extrem de importantă pentru o economie. Ea lipsește din prezentarea șefului CCIR.

Haideți să vedem și alte cifre: în 2018, investițiile directe ale SUA în Ungaria s-au situat la aproape 9,9 miliarde dolari. În ceea ce privește numărul de locuri de muncă nou create, America a fost cel mai mare investitor din Ungaria. 15 companii au creat un număr total de 2.496 de job-uri.

Schimburile comerciale dintre SUA și Ungaria au fost în 2020 de 5,9 miliarde dolari, în creștere cu 0,1% față de 2019.

SUA a fost al doilea mare partener comercial al Ungariei din afara Uniunii Europene.

Sursa: BBJ.hu

I-am și alungat

Să fim însă drepți: când americanii au vrut să investească mai mult în România, li s-au pus piedici. De pildă, când Chevron a vrut să exploateze gazele de șist din Constanța, au fost proteste zgomotoase. Probabil că cineva dorea să rămânem la mâna gazului rusesc. La fel, când s-a pus problema exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, Guvernul României a schimbat regulile în timpul jocului, iar Exxon a decis să plece. Cele două investiții ar fi însemnat câteva miliarde de dolari pompați în economia locală.

Câți bani dăm americanilor pentru arme

Investițiile SUA în România pălesc și în fața cheltuielilor pe care România le face pentru a cumpăra armament din SUA.

De exemplu, sistemele de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer Patriot au fost achiziționate direct de la Guvernul SUA, în cadrul celui mai scump contract românesc de achiziții militare, de 3,9 miliarde dolari. Armata română a primit, în 2020, doar primul din cel 7 sisteme comandate din SUA, de la compania Raytheon. Restul vor veni în perioada 2024-2026. Pe Flancul Estic al NATO, doar România și Polonia au în dotare acest sistem performant de rachete. De asemenea, România a cumpărat 3 sisteme lansatoare multiple de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS, achiziționate tot direct prin Guvernul SUA, de la compania Lockheed Martin, au costat România 1,5 miliarde de euro. Primul sistem a sosit în România în februarie 2021.

Cheltuieli acestea par mai necesare acum, ținând cont de ce se întâmplă în Ucraina.

Programul Select SUA

În cadrul evenimentului menționat la început la vorbit și despre viitor.

„Colaborarea dintre AMRO și CCIR este una de lungă durată, dar și mai important este o colaborare care a demonstrat, de-a lungul timpului, capacitatea organizației dumneavoastră de a ajuta mediul de afaceri din România în ceea ce privește accesarea de noi piețe comerciale. Vă dau un singur exemplu. În 2016, în programul Select USA, program ce oferă, anual, sprijin în educație și dezvoltare antreprenorială pentru mai mult de 10.000 de IMM-uri și antreprenori, erau înscrise numai patru companii românești. După o discuție cu președintele CCIR, Mihai Daraban, delegația formată din companiile românești participantă la acest program, în 2018,  nu numai că a fost cea mai mare din țara dumneavoastră, dar a fost și cea mai mare din Europa și pe locul cinci din lume. Acest lucru arată, cum spuneam, atât capacitatea organizațională a CCIR, cât și un grad mult mai mare de încredere a oamenilor de afaceri din România în puterile proprii, deschizând, astfel, noi orizonturi de dezvoltare a businessului”, a declarat președintele și fondatorul AMRO, Eric Stewart.

Ce reprezintă American-Romanian Business Council

American-Romanian Business Council este o organizație non-profit care promovează relațiile comerciale între Statele Unite și România. Misiunea Consiliului este de a spori comerțul și investițiile dintre cele două state, de a promova relația bilaterală americano-română și de a educa publicul cu privire la importanța acesteia.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța a început să strângă câinii fără stăpân de pe străzi

mar feb. 22 , 2022
Primăria Constanța a anunțat că a început să strângă câinii fără stăpân de pe străzi. Serviciul de capturare este asigurat de Confort Urban, SRL aflat în subordinea Consiliului Local. Echipele serviciului de specialitate au grijă ca patrupedele să fie ridicate de pe domeniul public și să fie transportate la Adăpostul […]
caini constanta

V-ar putea interesa și: