ANI a constatat că un fost șef al IPJ Constanța are o avere nejustificată de peste 344.000 lei

Șeful IPJ Constanța, Constantin Dancu, a ieșit la pensie

Agenția Națională de Integritate a transmis, joi, că fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Constantin Dancu, a fost verificat și s-ar fi constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de peste 340.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de acesta în perioada exercitării funcției.

În cauză, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța.

Iată informațiile puse la dispoziție de Agenția Națională de Integritate:

„DANCU CONSTANTIN, fost Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța
AVERE NEJUSTIFICATĂ
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 344.132 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.

Comisarul șef Constantin Dancu a fost șeful IPJ Constanța până în vara anului 2020.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “ANI a constatat că un fost șef al IPJ Constanța are o avere nejustificată de peste 344.000 lei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Nămol Party la Eforie Colorat. Instalații, performance, muzică experimentală, murale și artă ecologică

joi iul. 28 , 2022
Parte a Festivalului Eforie Colorat, proiectul “aggressiON/OFF: public, privat, natural” reprezintă o meditație asupra problemelor urgente ale timpului nostru, de la tehnologizare și consumerism, la cele mai acute teme ecologice contemporane.  Trăim într-un univers virtual ghidat de practici consumeriste, în care superficialul este idolatrizat, iar rentabilul face regulile. Locuim în […]

V-ar putea interesa și: